Cu peste 100.000 de exemplare vândute în Franța și drepturi de publicare în 6 țări, cartea “Bunicul meu”, publicată în România de către editura Didactica Publishing House, vă invită să cunoașteti povestea unui bunic care știa multe, mai puțin să citească.

Această carte este adresată tuturor copiilor cu vârsta peste 4 ani.

Povestea este destul de copleșitoare și vă poartă către amintiri îndrăgite ale timpurilor petrecute cu propriul bunic. Naratorul acestei povești este un băiețel care își adoră bunicul și încearcă să enumere tot ceea ce l-a învățat acesta. Îl găsește curajos, puternic și super inteligent.

Bunicul l-a învățat tot felul de lucruri importante: să cânte la muzicuță, să facă fluier din frunze, să se cațere în copaci, să facă figurine din umbra degetelor lui etc.

Întrucât îi este frică să nu uite lucrurile, el face o lista cu tot ce l-a învățat bunicul și îi cere să o verifice. Descoperind că bunicul lui nu știa să citească, băiatul decide să facă tot ce îi stă în putință pentru a-și ajuta bunicul să învețe să citească și să scrie cu ajutorul învățătoarei lui.

Autorul caută perfecțiunea textului său, chiar și în alegerea sunetelor. Este ușor de citit și plăcut de auzit. Emilie Chazerand abordează subiectul analfabetismului într-un mod original. Ea s-a ocupat deja de subiecte de actualitate și putem spune că știe să se adreseze celor mici pentru a-i face să înțeleagă lucrurile cu blândețe! Textul este simplu, adaptat și ușor de înțeles.

Imaginile însoțesc minunat textul. Nicolas Duffaut a produs desene realiste, luminoase. Simțim emoțiile personajelor de acolo, vedem micile detalii pe care textul nu le spune. Pentru copiii care nu citesc, este un ajutor pentru înțelegere. Veți rămâne impresionați de alegerea culorilor, de personajele ușor unghiulare și de ilustrațiile care completează complet paginile și textul.

Această carte arată clar că nu este niciodată prea târziu să înveți. Se poate învăța, chiar și la o vârstă înaintată. Și chiar și cei mici pot ști lucruri pe care nu le știm. Acest lucru face posibil să se arate că nu adultul este cel care cunoaște și copilul cel care învață; rolurile pot fi inversate.

În loc să facem haz de cineva care nu știe, putem folosi ceea ce știm pentru a-l învăța. O experiență grozavă!

Relațiile nepoților cu bunicii rămân de neprețuit, oricât de mult s-ar schimba vremurile. Bunicii sunt modele în viață pentru cei mici și un ajutor de nadejde, în perioade grele, pentru părinți.