Personajul principal din Câinele-fantomă, un fotograf enigmatic din Parisul anilor '60, îi spune la un moment dat personajului narator că cel mai important lucru care trebuie trasmis prin fotografie ori cuvinte este însăşi tăcerea. Prin scriitura delicată, învăluitoare, care nu lasă la vedere mai mult decât ar trebui – cât să-i permită cititorului să se aşeze el însuşi în spatele obiectivului, fără a se mulţumi, comod, să privească fotografia gata developată - Patrick Modiano creează din cuvinte ceea ce părea imposibil: tăcerea.         Misterul şi incertitudinea planează de la un capăt la celălalt al acestui roman în care Modiano aduce în prim-plan tema memoriei şi a identităţii. Câinele-fantomă traversează vag scena, însoţind bizarele personaje în căutarea celui mai greu de găsit lucru – lumina naturală.        „Izolare, suferinţă, tăcere: iată fascinanta lume romanescă a lui Patrick Modiano.” El País        „O povestire rafinată şi tristă.” Die Zeit