Franta secolului XIX este scena pe care a aparut si s-a dezvoltat miscarea spiritista. In timpul unor reuniuni speciale, spiritele celor disparuti erau invocate si se exprimau prin intermediul persoanelor cu calitati de medium, explicand in termeni simpli fenomene dintre cele mai diverse. Ineditul acestor practici, impreuna cu speranta intr-o viata de dupa moarte pe care acestea o inspirau, au facut ca impactul spiritismului in epoca sa fie unul extrem de puternic. Multi savanti, scriitori si filozofi ai vremii (printre care fizicianul Crookes, scriitorul Victor Hugo sau astronomul Flammarion) s-au aplecat cu pasiune asupra chestiunii. Rapiditatea cu care s-a raspandit in Europa (inclusiv in Romania, unde cel mai de seama exemplu in acest sens este cel al lui B.P. Hasdeu) a avut darul de a crea controverse.

Cartea spiritelor este rezultatul muncii de sinteza asupra unor informatii despre fenomenele paranormale provenind din toate colturile Europei si Americii. Allan Kardec (pseudonimul lui Hippolyte Rivail, 1804-1869 - parintele spiritismuluii mondial) a organizat aceste informatii in capitole tematice, inserand ocazional propriile concluzii in legatura cu unele dintre temele abordate. Cartea este structurata sub forma unui chestionar in care spiritele invocate ofera raspunsuri la intrebari legate de subiecte ca viata dupa moarte, legile morale, natura divinului sau fericirea, autorul extragand anumite principii si realizand sinteza acestora.

Raspunsurile spiritelor pe care le gasim in lucrarea de fata constituie ele insele doctrina spiritismului, oferind adeptilor acestuia variante simplificate ale dogmelor bisericesti despre Dumnezeu si lume. Prin talmacirea lui Allan Kardec, spiritismul incearca sa-si revendice un rol si o forta mesianice.

Cartea lui Kardec ramane pana in ziua de astazi una dintre cele mai vandute carti din lume, reprezentand scrierea de capatai a spiritismului mondial si o incitanta incursiune in necunoscut.