Castelul interior este una dintre cele mai importante lucrari ale misticii crestine apusene. Cunoscuta si iubita de intreaga lume crestina, ea constituie - alaturi de Noaptea intunecata a Sfantului Ioan al Crucii - o piesa de referinta a misticii carmelitane a Spaniei „Secolului de Aur”, care isi pastreaza inca, prin prospetimea si sinceritatea ei, actualitatea si puterea de transformare a sufletului cititorului.

Sfanta Tereza de Avila a trait in Spania secolului al XVI-lea si a avut o activitate foarte vasta atat in plan concret - ca fondatoare de noi manastiri carmelitane –, cat si in plan spiritual, ca asceta si mistica desavarsita. Supusa privirii exigente a Inchizitiei, controversata si putin inteleasa in vremea sa, datorita limbajului simplu si direct cu care scrie, a cuvintelor provenind direct din suflet, din trairea nemijlocita a comuniunii cu Cel Rastignit, la care ne indeamna peste veacuri sa „atintim mereu ochii”, Sfanta Tereza de Avila lasa umanitatii o marturie nepretuita de smerenie, lumina interioara si credinta.

Ea analizeaza sufletul uman folosind alegoria unui castel cu sapte randuri de Lacasuri, din ce in ce mai apropiate de Dumnezeu, adevarata „scara a lui Iacob”, pe care sufletul, insetat de iubirea Lui, ascensioneaza, in drumul sau catre desavarsire.