Într-o versiune alternativă a Americii din 1893, New Yorkul face parte din Statele Libere, unde cetățenii pot trăi și iubi cum le place (sau cel puțin așa pare). Fragilul vlăstar al unei familii de vază se opune logodnei cu un pretendent bogat, fiind atras de un profesor de muzică fermecător, dar sărac lipit pământului. În 1993, în Manhattanul asediat de epidemia de SIDA, un tânăr hawaiian trăiește cu partenerul său mult mai în vârstă și mai înstărit fără să sufle o vorbă despre problemele sale din copilărie sau despre soarta pe care a avut-o tatăl său. Iar în 2093, într-o lume măcinată de pandemii și supusă unui regim totalitar, nepoata unui om de știință celebru încearcă să-și continue viața fără el – și să rezolve misterul disparițiilor soțului său.

Reunite într-o simfonie ingenioasă și încântătoare, cele trei părți ale romanului tratează teme precum: boala și tratamentele cu un preț teribil; avuția și mizeria; lipsa drepturilor și puterea; problemele rasiale; definiția familiei și a naționalității; justificările periculoase ale celor puternici și ale revoluționarilor; dorința de a găsi un loc într-un paradis terestru și conștientizarea treptată a faptului că existența lui e imposibilă.

Către paradis este un roman de fin de siècle de o calitate literară excepțională, dar mai presus de orice este opera unui geniu în privința cunoașterii emoțiilor. Forța motrice a acestui roman remarcabil este faptul că Hanya Yanagihara ne înțelege atât dorința fierbinte de a-i proteja pe cei pe care-i iubim – parteneri, iubiți, copii, prieteni, rude și chiar concetățeni –, cât și durerea cumplită din momentul în care dăm greș.