Pe 12 august 18…, exact la trei zile dupa aniversarea mea, cind implinisem zece ani si primisem niste daruri minunate, Karl Ivanici m‑a trezit din somn la sapte dimineata, dind chiar deasupra capului meu cu un plici – un bat cu fisii de hirtie cerata – dupa o musca. Lucru pe care l‑a facut cu atita neindeminare, incit a nimerit iconita ingerului meu, agatata pe tablia patului de stejar, iar musca omorita mi‑a cazut drept in cap. Mi‑am scos nasul din plapuma, am oprit cu o mina iconita care inca se legana, am azvirlit musca moarta pe jos si, macar ca aveam ochii cirpiti de somn, i‑am aruncat o privire suparata lui Karl Ivanici. Dar el, in halatul lui vatuit, pestrit, incins cu un briu asijderea, cu scufia lui impletita, rosie si cu ciucure si cu cizmele moi din box in picioare, si‑a vazut mai departe de treaba, umblind pe linga pereti, chitind si pocnind mustele…

Traducere din limba rusa si note de Adriana Liciu