Ediție stabilită, prezentată și adnotată de Franck Planeille

Traducere din limba franceză de Vasile Savin

„Întâlnirea [dintre Albert Camus şi René Char] precedă prietenia, dar îi conferă tonalitatea aparte ce o poate transforma în fraternitate. Cei care se întâlnesc în 1946 nu sunt doar doi oameni, ci doi imenşi artişti foarte diferiţi unul de celălalt şi totuşi apropiaţi în acest «râu subteran» de care doar operele lor ne pot apropia. Prietenia este atunci acea descoperire ce‑i depăşeşte pe indivizi, care lărgeşte spaţiul fiecăruia ca artist.

[...] Este posibilă fraternitatea între creatori? Întâlnirea dintre doi artişti, iar uneori prietenia, nu poate exista în afara operei pe care o săvârşesc şi care se desăvârşeşte în ei. Iată de ce, fără îndoială, lectura corespondenţei scriitorilor îl dezamăgeşte uneori pe cititor. [...] Această corespondenţă este mărturia unei prietenii care ne hrăneşte meditaţia asupra acelor circumstanţe ce contează cu‑adevărat într‑o viaţă, transfigurând‑o uneori ca pe o şansă fulgurantă.” (Franck Planeille)

„Dragă René,

[…] Timpul nu desparte, nu‑i laş decât pentru cei despărţiţi – Altfel, e fluviu care duce, într‑o aceeaşi mişcare. Ne asemănăm mult şi ştiu că se întâmplă să avem dorinţa de a «dispărea», de a nu fi nimic în fond. Dar de‑ar fi să dispari şi zece ani, tot vei regăsi în mine aceeaşi prietenie, la fel de tânără ca acum câţiva ani, când te‑am descoperit odată cu opera dumitale. Şi nu ştiu de ce, simt că la fel se întâmplă şi cu dumneata faţă de mine.” (Albert Camus)

„Dragă Albert,

Îţi mulţumesc pentru prezenţa dumitale dorită ca un pahar de apă limpede, într‑o dimineaţă de extrem deşert. […] Sunt atât de puţini cei pe care îi iubim cu‑adevărat, şi fără rezerve, care ne lipsesc şi cărora ştim că le lipsim câteodată, tainic, încât cele două senzaţii, cea în sine şi cea pe care o percepem la celălalt, aduc acelaşi elan şi aceeaşi îngrijorare...” (René Char)