Cred că s-ar cuveni să îl vedem mai des pe Andrei Novac prin diversele „clasamente” ale poeziei noi, ca și pe afișul galelor de lecturi colective. prin închisori și prin libertate ne livrează un poet puternic, cu miză și cu personalitate. Sunt, în această culegere, foarte multe versuri care se rețin și nu puține poezii în care Andrei Novac arată că posedă ceva foarte rar în generația sa literară. Și anume, viziune.

Răzvan Voncu

Se observă cu ușurință că Novac e un autor deja format, fără bâjbâielile adolescenței literare și fără diletantismele veleitarilor de orice vârstă. Poemele lui sunt în general scurte și concentrate, reflecția fiind încorporată în versurile ca atare, dar nu într-un mod manifest. Surpriza de a-l citi este plăcută, întrucât a scrie o poezie reflexivă fără note discordant-intelectualiste și fără retorism nu e un exercițiu la îndemâna oricui.

Daniel Cristea-Enache

Intensitatea lirică a asumării statutului de literat (de excepție a rostirii) nu îl așază pe Andrei Novac sub semnul unei generații sau promoții literare, ci sub semnul unei geografii literare fericite.

Cornel Ungureanu

Poezia lui Andrei Novac se întoarce mai degrabă către sine, dar e bine, foarte bine că, involuntar, ajunge la ceilalți, bumerang invers și înțelept. Singura primejdie care îl paște este prea devremea lui maturitate, prea devremea lui artă explicită, dar noroc că nici acest obiectiv nu-l reușește pe deplin, lăsându-l pe cititor (atât pe cel avizat, cât și pe cel mai puțin avizat) într-o plăcută confuzie.