Istoria evenimentelor care au culminat cu revoluțiile de la 1821 este încâlcită, sinuoasă, țesută din faptele a sute de personaje de tot felul. Radu Oltean izbutește să o spună pe înțeles, în cuvinte și în imagini pline de viață. Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor, reconstituirile sale vizuale se bazează, până la detaliu, pe studiul minuțios al cercetărilor istorice și al izvoarelor: texte, artefacte, iconografie de epocă. Din toate acestea ni se developează filmul unor vremuri de un pitoresc sălbatic, un western balcanic în care fiecare scenă ne ține cu sufletul la gură. Figura lui Tudor Vladimirescu s-a înălțat din colbul și noroaiele unei margini de lume așezate la granițele a trei imperii. Europa era măturată de valul pornit din Franța lui Napoleon, care ajunsese să se spargă și în părțile noastre. Valahia Mică fusese devastată ani de zile de turcii lui Pazvante, pașa de Vidin, iar acum muscalii se luptau cu otomanii la Dunăre, în marginile Serbiei și Bulgariei. În aceste lupte a deprins Tudor meseria armelor și așa a ajuns el mai-marele pandurilor olteni. După război a venit vodă Caragea, și odată cu el ciuma, care părea că aduce sfârșitul lumii. După fuga lui, pe tronul Valahiei a urcat ultimul domn din Fanar. Veacul fanariot a luat sfârșit ca din întâmplare. Scânteia care i-a pus în mișcare și pe greci, și pe români a pornit dintr-o încrengătură de intrigi și ambiții. La scara istoriei, 1821 a fost doar primul act al unei înlănțuiri de evenimente și evoluții care a dus, după ani, la intrarea în modernitate și a românilor, și a elenilor. Pentru oamenii de-atunci însă, acel an a însemnat un șir de suferințe cumplite și de vise frânte. Ridicând oastea pandurilor, Tudor s-a visat pentru puțină vreme domn pământean al Țării Românești. Sfârșitul tragic l-a transformat în mit național. Cartea lui Radu Oltean ni-l aduce în fața ochilor viu – pe el și lumea în care a trăit.