În spațiul discret al cabinetului, acolo unde cuvintele se caută și tăcerile capătă sens, se conturează o formă de a fi. Între ascultare și interpretare, psihanaliza devine, treptat, nu doar o practică, ci o manieră de a locui lumea. Cine sunt eu? Ce să fac cu ceea ce sunt? Care este rostul meu în viață? sunt întrebările la care ajunge mai devreme sau mai târziu orice terapie. Acest jurnal de idei se naște tocmai din apropierea de ele: din tensiunea dintre gând și trăire, dintre minte și corp, dintre luciditate și iubire.

Scrisă ca un drum fragmentar, săltat și viu, această „carte de steluțe“ adună reflecții despre sine, despre ceilalți și despre felul în care ne construim – sau ne pierdem – în relație. Un jurnal de idei și de traversări interioare, în care gândurile capătă uneori asprime, alteori se lasă simțite mai degrabă în corp decât în cuvinte.

Prin experiențele altora și prin propria cumpănire de sine, Ioana Scoruș urmărește firul discret care leagă suferința de iubire, viața de pierdere, începutul de sfârșit. O carte despre ceea ce înseamnă să fii, să iubești și să suporți tensiunea dintre viața care se deschide și viața care se stinge.