La numai treizeci și șase de ani, prințesa de origine germană Sophie von Anhalt-Zerbst, născută în 1729, a ajuns pe tronul Rusiei sub numele de Ecaterina a II-a. Îndrăgostită de cultura franceză, dar învățând rusa ca să-și înțeleagă mai bine poporul, liberală în prieteniile sale – Voltaire, Diderot, d’Alembert –, dar autocrată în guvernarea sa, pudibondă în vorbe, dar cu temperament nesățios, muncind cu râvnă și iubind copiii, natura, animalele… iată o descriere pe scurt a celei care a fost Ecaterina cea Mare.

„Această stâncă de voință are o structură complexă”, scria despre ea Henri Troyat, și a fost nevoie de spiritul său pătrunzător de analiză ca să putem înțelege mai bine personalitatea contradictorie a uneia dintre cele mai fascinante figuri din istoria Rusiei.

„Inițiativele politice, ferme și calculate în același timp, ale țarinei Ecaterina – în diversele etape ale ascensiunii ei până la puterea supremă și în timpul exercitării acesteia – sunt înfățișate în paralel cu manifestările personalității ei pasionale în viața intimă. Lucrarea este, în același timp, atât o biografie reușită, cât și un model de analiză a rolului istoric al unuia dintre făuritorii imperiului rus. Specialiștii epocii, dar și cei care se străduiesc să înțeleagă actualitatea în dimensiunea «duratei lungi», vor avea de câștigat din lectura monografiei de față.”

ȘERBAN PAPACOSTEA