"Incep sa ma conving ca nu e frumoasa. Are gura prea inare. Si merge nu stiu cum, cu pasi marunti, leganandu-se. N-are, orice s-ar spune, un mers gratios, care sa incante ochiul. Am vazut-o odata, la Comedia Franceza, in Les Romanesques, pe actrita Denise Laugier. Dumnezeule, mersul ei era o poema; nu-i vorba, avea picioare atat de fine si de subtiri... Dar de ce stau la discutie? Ar fi ridicol s-o compar cu Lotte.

La urma urmei, nici n-o cheama Lotte. Aflu ca are trei nume: Cristina, Constanta, Charlotte. Ii place sa i se spuna Lotte, ca iubitei lui Werther. Se vede ca o bat gandurile si pe ea sa ajunga eroina de roman. Are si mutra!

Ma hotarasc sa nu-i mai dau nicio atentie acestei fete mofturoase, care habar n-are pe unde curge Tamisa ori daca exista Turnul Eiffel. Ma voi gandi, in schimb, la frumoasa mea Alina si poate mi-o ajuta cerul s-o cunosc candva personal.

Donei Bianca ii place sa-si faca siesta cel putin o ora si nu sufera, in acest timp, sa se ridice masa.

Domnisoara, apucata de o ciudata dispozitie, ii spune lui Goanta:

- Magotule, fii dragut si zbiara putin ca Cius-magarus.

- Si... Si... intervine si Dona Bianca, sa te auda si Dima!

El n-asteapta sa fie rugat a doua oara. Se ridica de pe scaun foarte grav, se trage cativa pasi indarat si, facand o plecaciune, anunta teatral:

- Imitatiuni dupa diverse animale domestice.

Apoi isi duce amandoua mainile la gura, le strange pumn si incepe sa rage cu icnituri repetate, ca magarii. Lotte pufneste in ras cea dintai. Ii zaresc dintii albi si mi-i ciuda ca sunt atat de frumosi. Cuviosul Gigi rade potolit, parca i-e frica sa nu faca zgomot. Uit de Lotte si izbucnesc in hoho-te, incat imi dau lacrimile. Tot asa si Dona Bianca. Numai Nicu nu ia parte la petrecerea noastra. N-a uitat harta de adineauri. E mereu intepat si poarta ranchiuna mult timp."