Macon este cel mai mare dintre frați. Are treizeci și unu de ani și a fost pușcaș marin. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată zâmbind.

La douăzeci și opt de ani, Army e burlac, are un băiețel și cei mai frumoși ochi verzi pe care i-am văzut în viața mea.

În curând, Iron va intra la închisoare. Nu ai vrea să ai de-a face cu el. De fapt, e un tip de treabă, dar problema lui este că nu își poate stăpâni reacțiile violente.

Dallas e cel pe care nu îl suport. Are douăzeci și unu de ani și este un tip egoist și plin de cruzime — un profitor fără scrupule.

Iar Trace e al meu. Mă rog… A fost al meu pentru scurt timp, fiindcă nimeni nu îl poate îmblânzi.

Și nici nu vreau să fie îmblânzit. Am optsprezece ani. M-am distrat cu el, dar acum trebuie să-mi văd de viața mea. O să mă întorc dincolo de calea ferată, departe de Mlaștină și de toți frații Jaeger.

În casa mare a părinților mei, pe strada mea curată, acolo unde nu intru în nicio încurcătură. Așa voi face, voi pleca dis-de-dimineață, la prima oră, însă în seara asta vreau să dorm pe canapeaua lor.

Casa Jaeger e tăcută, cufundată în întuneric. Toată lumea doarme. Cu excepția lui… A văzut că plâng și acum se apropie de mine. Îl las să mă strângă în brațe. Îi simt răsuflarea pe gât, îi simt degetele în păr. Și nu se oprește aici.

Nu cred că a fost Trace.