Niciodată nu e pentru prima oară

Un scriitor, o profesoară, un copil, un bătrân sau o femeie tânără, toți se regăsesc în împrejurări neașteptate și experimentează strania senzație de déjà-vu, momentul acela în care în pânza realității se strecoară o fisură, care lasă să se întrevadă o altă viață.

Personajele Flăcărilor gemene par să se recunoască fără să se fi cunoscut și să reia legături dintr-un timp nedefinit, unul în care rămăsese ceva neterminat, în care nu s-au iubit destul, în care nu s-au iertat când trebuia, în care nu s-au sincronizat.

Fără să împărtășească un fir narativ comun, povestirile cuprinse în noul volum al lui Doru Preda schițează un univers în care banalul cotidianului capătă o aură misterioasă. Între real și fantastic, între amintire și iluzie, între fragilitatea relațiilor noastre și firele invizibile care ne aduc împreună, cartea provoacă constant cititorul să se întrebe câte dintre întâlnirile noastre sunt cu adevărat noi.

„Mă numesc Liv Tane și sunt cititoare. La prima vedere, o colecție de povești de dragoste, prozele lui Doru sunt, în fapt, un exercițiu de prestidigitație în care autorul jonglează cu planurile existenței. Cititorul se trezește captiv într-un multivers de euri și iubiri circulare, pentru care timpul nu curge liniar, ci se împletește în bucle largi în care personajele trăiesc în propria minte sau evadează în epoci care se intersectează într-un singur punct, ca unghiurile opuse la vârf. Totul se schimbă într-o clipă. Sau rămâne la fel. Depinde doar din ce unghi privești. Mă numesc Doru Preda și sunt scriitor.“

Liv Tane

„După un debut cu proză scurtă, urmat apoi de un roman, Doru Preda revine, iată, la povestiri. Și la literatura care îl preocupă: cea a nuanțelor. A ecourilor, a recunoașterilor și a res- tanțelor, a arcurilor peste timpuri și spații. Prin Flăcări gemene, așadar, scriitorul îndreaptă din nou reflectorul pe mister. Pe acele părți inexplicabile din viețile noastre, cele care ne pun în mișcare. Iar cu fiecare poveste nu face decât să-și întărească poziția și viziunea, să-și revendice, astfel, un loc aparte în literatura română contemporană: cel al unui fel particular – romantic-spiritual – de a gândi lumea.“

Eli Bădică