In Teoria polivagala (viziune stiintifica despre unitatea minte–corp, bazata pe neurofiziologie, neuroanatomie si evolutie) un termen central este neuroceptia, mecanismul care comuta sistemul nervos autonom in una dintre cele trei mari stari definite de Teorie (starea de siguranta, de pericol sau de amenintare a vietii). Neuroceptia subliniaza rolul important al sistemului de angajare sociala, incluzand fata, inima si nervul vag mielinizat, in inhibarea celor doua sisteme defensive: reactiile de lupta/fuga si cele de deconectare. Teoria polivagala subliniaza dependenta reactiilor noastre psihologice, corporale si comportamentale de starea fiziologica si comunicarea bidirectionala intre corp si creier in principal prin intermediul nervului vag. In viitor neurobiologia interpersonala, domeniul Teoriei polivagale, va duce la o mai buna intelegere a felului in care interactiunile sociale si sprijinul social – prin mijlocirea unui terapeut, a unui membru al familiei sau a unui prieten – pot facilita sanatatea fizica si mentala. „Adevarata cheie in a intelege Teoria polivagala consta in a realiza ca oamenii, fiind mamifere, au nevoie de alte mamifere, de alti oameni, cu care sa interactioneze pentru a supravietui. Aspectul important este capacitatea de a interactiona reciproc, de a-si regla reciproc starea fiziologica si, in esenta, de a crea relatii care sa le permita indivizilor sa se simta in siguranta. Daca vedem asta ca pe un laitmotiv in toate aspectele dezvoltarii umane, inclusiv legat de imbatranire, atunci concepte precum atasamentul incep sa aiba sens, la fel si concepte precum intimitatea, iubirea si prietenia. […] In esenta, sistemul nostru nervos tanjeste dupa interactiuni reciproce care sa ii permita reglarea starii pentru a se simti in siguranta.” „Nu ai ce sa explorezi cu mintea, daca nu explorezi mai intai cu corpul.”