Doi adolescenţi ciprioţi, un grec şi o turcoaică, se întâlnesc într-o tavernă de pe insula care le este cămin amândurora. E singurul loc unde Kostas şi Defne se pot vedea în taină, ascunşi sub grinzile înnegrite de care atârnă funii de usturoi, ardei iuţi sau caprifoi căţărător şi sub smochinul care creşte printr-o gaură din acoperiş. Acesta este martor la întâlnirile lor fericite şi la despărţirile lor tăcute. Smochinul e acolo şi când izbucneşte războiul, când capitala e prefăcută în moloz şi scrum, când adolescenţii sunt despărţiţi brutal de evenimente. Douăzeci de ani mai târziu, Kostas se întoarce – un tânăr botanist care cercetează speciile locale, căutând-o, de fapt, pe Defne. Cei doi iubiţi revin la tavernă să taie un butaş din smochin şi îl strecoară în valiză, ducându-l cu ei la Londra. Mulţi ani mai târziu, smochinul din grădină e singurul care o leagă pe fiica lor, Ada, de căminul acela pe care nu l-a vizitat niciodată, în încercările ei de a face lumină în toţi anii de secrete şi tăcere şi de a-şi găsi propriul loc în lume. Romanul Insula copacilor dispăruţi a fost nominalizat la Costa Award, RSL Ondaatje Prize şi Women’s Prize for Fiction. „Un roman minunat, sfâşietor, care are în centru secretele întunecate ale războaielor civile şi dezastrele extremismului: Cipru, iubiţi născuţi sub o stea fără noroc, oameni dragi ucişi, copii traumatizaţi.” (Margaret Atwood) „Elif Shafak a scris o poveste de dragoste plină de sensibilitate ce transcende culturi, generaţii şi, cu totul remarcabil, specii. O carte profund marcantă despre rudele noastre arboriforme, care trebuie apreciată şi savurată.” (Naomi Klein) „Insula copacilor dispăruţi ne învaţă că distrugerea nu poate fi tămăduită decât prin iubire.” (Bernhard Schlink) „Elif Shafak este o voce unică şi puternică în literatura universală.” (Ian McEwan)