„Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa românească, Munca sau Contimporanul, am frecventat întâlniri socialiste şi am pledat cauza celor mulţi şi amărâţi. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăieşte îi influenţează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendinţele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale şi spirituale care să servească umanitatea, să înalţe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioşeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viaţă care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor. Poate că arta nu e aşa de deterministă şi de pozitivistă cum cred unii, poate că ea nu trebuie pusă neapărat în slujba poporului precum ajutoarele sociale pentru nevoiaşi, ea e în esenţă o activitate imaginativă, iar imaginaţia a fost mereu desprinsă în mare parte de realitate. Tristeţe în artă, da, dar nu pesimism. Spirit şi ideal în artă, da, dar nu o metafizică total separată de lume. Imagini şi formule frumoase în artă, da, dar nu obscuritate şi frumuseţe de dragul frumuseţii.”

Eugeniu P. Botez (Jean BART) a fost comandor de marină, profesor şi scriitor. Născut la 28 noiembrie 1874 în Burdujeni, Suceava, ca fiu al unui general, a copilărit la Iaşi. A absolvit Şcoala Fiilor de Militari, Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti şi Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină. A ocupat varii posturi specifice – căpitan de port, comisar maritim, comandant de şalupă fluvială, profesor suplinitor, ofiţer la bordul navei-şcoală Mircea şi responsabil la Depozitele Marinei. În 1912 a demisionat din marină, dar a fost remobilizat în Al Doilea Război Balcanic şi în Primul Război Mondial, unde a fost decorat şi avansat în grad. Din 1919, deşi a funcţionat în asociaţii marinăreşti, în presă şi în Ministerul Asistenţei Sociale, a încercat să se dedice numai literaturii. Membru al PEN Club România şi participant la delegaţii ale scriitorilor români la Paris şi Varşovia, a fost recunoscut ca expert în chestiuni legate de Dunăre şi Marea Neagră. În 1898 a semnat cu „Jean Bart” în Adevărul de joi schiţa „Moartea pilotului”. Din acel moment, a devenit autorul care a adus în literatura română lumea porturilor şi genuri precum schiţa marină, proza autobiografică şi reportajul de călătorie. Volumul Jurnal de bord. Schiţe marine din lumea porturilor (1901) i-a adus premiul Academiei Române (1903). Singurul său roman, Europolis (1933), a rămas drept o singulară cronică melancolică a Sulinei de odinioară. Eugeniu Botez a murit pe 12 mai 1933 în casa lui din Bucureşti, la numai 59 de ani.