Viața e suma paradisurilor pierdute

Plecat de pe Aleea Zorilor dintr-un oraș de provincie, un tânăr ajunge să-și vadă împlinit visul de a lucra într-o redacție din marele oraș. Redacție de modă veche, unde se formează ca ziarist și unde întâlnește personaje și povești care mai de care mai seducătoare. Succesul cere sacrificii însă, prietenia, fericirea și nici măcar tinerețea nu sunt veșnice, iar totul se destramă pe măsură ce presa și însăși viața se schimbă, pe măsură ce tehnologia și indiferența înlocuiesc legăturile umane și istoriile autentice.

Alungat dintr-un paradis iluzoriu într-altul, captiv al amintirilor și nostalgiilor, Júnior ne scrie, așadar, despre ultima respirație a unei lumi.

„Unul dintre cei mai buni ziariști din România, răsplătit cu o mulțime de premii ale breslei, Andrei Crăciun este, de ani buni, între scriitorii ce dau prospețime literaturii de la noi. Acest nou roman al său spune, dintr-o suflare, povestea unei pasiuni intense pe care, într-un alt fel, am cunoscut-o și am trăit-o și eu: gazetăria. Dar nu din solidaritate și fiindcă am iubit aceeași nebună vă invit să-i citiți cartea, ci pentru că, pe de o parte, așa cum spune (și) un personaj, cititul însingurează și, implicit, face bine minții și sufletului, iar pe de altă parte, întrucât astăzi scriem cu toții știri despre noi și le publicăm pe rețelele de socializare. Nu știu dacă Júnior ne învață să (ne) fim ziariști de performanță, dar sigur ne dezvăluie o lume ce iese din tipare.“

Robert Șerban

„De fiecare dată când se întoarce pe Aleea Zorilor, Andrei Crăciun deschide larg ușa melancoliei. Acum, însă, nu rămâne în orașul pro­vincial din România postdecembristă, ci pășește spre capitala anilor 2000, acolo unde tânărul său protagonist, Júnior, ne poartă prin viață și prin redacții de știri, prin iubiri și prin pierderi, prin trecuturi și prin viitoruri. Iar nouă nu ne rămâne decât să-i fim însoțitori, atât cât ne permite, și să-i trăim povestea.“

Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor