Scări și capcane, antologia poetului echinoxist Iustin Moraru, a fost imprimată în același an cu Nectarul clipei (2020). În ambele ipostaze poetice sunt resuscitate amintirea părinților, înstrăinarea de casa familială, imaginea abstractă și totuși prezentificată a iubitei, dar mai cu seamă relația autorului cu Divinitatea, toate acestea prelungindu-se și acum, în Lumina din înserare. Reîntâlnim aici anamnesis-ul poetic într-un „întreg ritual de întoarcere”, de unde rezultă o veritabilă lirică de purificare dramatică a sinelui ce unifică, în integralitatea lor, poemele țesute din interludiile accentuat autobiografice. (MIRCEA MUTHU) Iustin Moraru oferă, în noua lui antologie, o imagine a scrisului său liric accentuat confesiv, cu note de patos sentimental, pe care le temperează sub semnul acelei reverii blânde care dădea tonul primelor sale poeme. (ION POP) Iustin Moraru este un poet din tipologia acelor scriitori rari, deosebiți, care își câștigă un statut înalt și o recunoaștere critică remarcabilă, printr-o operă relativ restrânsă, alcătuită din puține cărți, însă de certă valoare. (AURELIU GOCI) Filonul de aur al poeziei există, ca tezaur de taină, în fiecare dintre noi. Așteaptă să fie descoperit, adus, din adâncuri, la lumină și trăit. Eu nu fac altceva decât să ridic puțin vălul de nori plutitori peste cerul tău interior. Fiind martor treaz și atent la propriul miracol, notez câte ceva din ceea ce văd, simt sau îmi imaginez, asumându-mi călătoria. Fiecare cuvânt, fiecare imagine devine o posibilă poartă spre cântecul, netrăit încă, din sufletul tău nemuritor, avid de noi experiențe. Îngăduie-ți și tu această aventură continuă în necunoscut, oferă-ți bucuria propriilor revelații. Intră astfel în rezonanță cu marea simfonie a lumilor din nevăzut, care ne structurează ființa și așteptarea. (IUSTIN MORARU)