„Intens poetică, scrisă în versetele dragostei unui fiu pentru mama lui, în care extrema delicatețe și fragilitate a sentimentului se transformă, prin scris, în extremă putere și rezistență, cartea Mama: O fotografie a timpului și a iubirii este o poveste fără sfârșit, plină de melancolie.

O reconstituire afectivă, din memoria care se remodelează în noi și noi versete. Un mod de a transforma doliul într-un fel, foarte personal, de bucurie. Portretul mamei se luminează și se desenează în tușe aproape metafizice și în sunetele unui dor fără saþiu. Este, atât în mamă, cât și în fiul care o creează iar și iar, un «amestec de visare romantică și îngândurare cehoviană», «de exaltare muzicală și luciditate a inimii», «devoțiune și discreție». Deși toate atributele din carte sunt ale mamei, pentru cititor, devin și ale fiului. Nici nu s-ar putea altfel, pentru că, prin alchimia rememorării, cei doi nu mai sunt separați, devin una.

Ioan Stanomir va rămâne, probabil, autorul celei mai vii cărți de dragoste filială din proza noastră.“ — IOANA PÂRVULESCU

„Cartea de faţă este încheierea unui diptic: alături de Mama: Un jurnal al dragostei şi al despărţirii, ea consemnează itinerarul unei despărţiri, dar şi traseul, delicat şi discret, al regăsirii. În paginile acestui volum se află o parte din materia de imaginaţie, de visare şi de reverie ivită odată cu moartea mamei mele. Anii îndepărtării au devenit, prin truda de zi şi prin căutarea de noapte, anii scrierii proiectului care se împlineşte acum.“ — IOAN STANOMIR