„Proiectul lui Mircea Eliade nu se definește doar în termeni de istorie a religiilor. Pornind de la hermeneutica materialului istorico-religios, Eliade vrea să ofere jaloanele pentru constituirea unei «antropologii filozofice». Este inutil să-i apreciem strădania după un alt etalon, și e la fel de inutil să-i prețuim rezultatele în lumina unor discipline sectoriale. Autorul acestei cărți a fost adesea expus riscului unor astfel de erori, reușind parțial să se corijeze cu timpul, întrucât este departe de a găsi în opera lui Eliade o summa definitivă, abstrasă de orice contingență și de aceea de neatins. Deși o consideră importantă pentru lumea modernă – și fără îndoială mai importantă decât alte opere de istoria religiilor, tocmai pentru că transcende limitele culturale ale acestui tip de opere –, el este convins și de necesitatea unei abordări noi și mult mai exigente, științific vorbind, decât cea eliadiană. Cartea de față este rodul unei îndelungi familiarități cu lucrările lui Eliade, însoțită de o meditație uneori extrem de critică. Înainte de a fi purces la lucrări autonome suficient de solide, am voit să ne lămurim noi înșine cât din perspectiva deschisă de Eliade rămâne valid și cât este menit să fie depășit. În fond, cel mai mare elogiu i l-au adus lui Eliade, în mod paradoxal, criticii lui…” (Ioan Petru Culianu)