Născute din contemplarea singurătății și a revoltei în fața absurdului, din credința că fericirea poate fi până la urmă descoperită, nu doar căutată cu deznădejde, cele câteva proze reunite sub titlul Nunta sunt tot atâtea călătorii inițiatice. Ele se suprapun, în filigran, peste sursele bucuriei, soarele și marea și revolta neobosită de a elibera omul de constrângerile pe care și le‑a impus și de barierele spiritului, care‑l sufocă. Spre deosebire de Jean‑Paul Sartre, veșnicul rival, care‑și „detestă copilăria și tot ce mai supraviețuiește din ea”, pentru Camus nevoia de a căuta fericirea impune o întoarcere la origini. Căci omul poate fi fericit doar asumându‑și geneza și‑și poate găsi sensul existenței numai revoltându-se. Volumul Nunta, cu cele patru călătorii în spațiul istoric – „Nuntă la Tipasa”, „Vântul din Djemila”, „Vara la Alger” și „Deșertul” –, e un posibil punct de plecare al gândirii asupra lumii din romanele lui Camus.