„Boala nu este o fatalitate. Putem să ne vindecăm cu condiţia să ne conştientizăm rana fundamentală, şi anume faptul că nu am fost acceptaţi şi iubiţi în mod necondiţionat de către părinţi. În faţa unei asemenea lipse de iubire, a acestei răni, spiritul uman este de-a dreptul depăşit, iar cuvintele lipsesc cu desăvârşire. Și atunci, corpul „începe să vorbească”... Drumul spre vindecare presupune să ţinem doliul generat de rana copilului din noi, necesită dedicaţie şi abnegaţie faţă de sine, faţă de lumina din viitor. Vindecarea presupune un risc: cel al speranţei.”

 

Prof. dr. Ghislain Devroede a fost un medic atipic. Format la celebra Mayo Clinic, în SUA, a devenit, la vârsta de 35 de ani, şeful Secţiei de chirurgie colorectală a Spitalului Universitar din Sherbrooke (Canada), având la activ peste 300 de articole științifice și peste 400 de conferințe. A ştiut să îmbine abordările ştiinţifice cu cele ale introspecţiei personale, atât pe plan intelectual, cât şi emoţional şi corporal, prin mulţi ani de psihanaliză, nouă ani de practică a strigătului primar, trei ani de formare în hipnoza eriksoniană, respiraţia holotropică, dar și un an de formare pe tema Psihanaliza şi limbajul corpului, cu Anne Ancelin Schützenberger, cu ajutorul căreia a înţeles impactul clinic al secretelor de familie şi al transmiterilor transgeneraţionale şi care, ulterior, i-a prefaţat cartea Copiii bolnavi de părinţi. În 1993, la Montreal, a prezidat primul congres internaţional dedicat procesului de vindecare, la care a reunit 1.600 de participanţi în jurul lui Dalai Lama.

 

Aşa se face că Ghislain Devroede, chirurg specializat în tulburările digestive, îşi transformă consultaţiile intr‑o veritabilă psihanaliză a pacientului, care sfârşeşte prin a vorbi despre sine, despre propria familie, mergând până la sursele problemei...

Traducere din limba franceză de Violeta Ieremie.