In Orient, de la tarmurile estice ale Mediteranei pana in Indochina si Malaya, posesiunile lor coloniale si sferele imperiale de infiuenta erau alaturate, uneori coincideau, adesea s-au purtat lupte pentru ele. Dar Orientul Apropiat, teritoriile Estului Apropiat arab, unde islamul trebuia sa defineasca trasaturile culturale si rasiale, a fost locul unde britanicii si francezii s-au intalnit unii cu altii si cu „Orientul", cu cea mai mare intensitate, familiaritate si complexitate. Pentru o lunga perioada din secolul al XIX-lea, asa cum spunea lordul Salisbury in 1881, parerea lor comuna despre Orient era complicat de problematica: „Atunci cand ai un... aliat fidel, inclinat sa se amestece intr-o tara care te intereseaza foarte mult, ai trei alternative. Poti renunta, sau monopoliza, sau imparti. Renuntarea ar fi insemnat ca Franta, prin pozitia sa, sa blocheze drumul nostru spre India. Monopolizarea ar fi fost aproape un risc de razboi. Asa ca am ales solutia Impartirii."



Si intr-adevar au impartit, asa cum vom analiza in continuare. Ce au impartit nu a fost totusi doar pamant sau profit sau guvernare, ci genul de putere intelectuala pe care l-am numit orientalism. Intr-un anumit sens, orientalismul era o biblioteca sau o arhiva de informatii detinute in comun si, in unele aspecte, in mod unanim. Ceea ce tinea laolalta arhiva era o familie de idei si un set unificator de valori, dovedite in multe feluri a fi eficiente. Aceste idei explicau comportamentul orientalilor, le asigurau o mentalitate, o genealogie, o atmosfera si, cel mai important, permiteau europenilor sa-i trateze si sa-i considere pe orientali ca pe un fenomen cu caracteristici obisnuite. Dar, ca orice set de idei durabile, notiunile orientaliste i-au influentat pe oamenii numiti orientali, ca si pe cei numiti occidentali, europeni sau vestici; pe scurt, orientalismul e mai bine perceput ca un set de constrangeri si limitari impuse gandirii decat ca o simpla doctrina pozitiva.