Zavaidoc în anul iubirii – Doina Ruști

Pasiune, muzică și crimă în anul de glorie al Bucureștiului interbelic – o poveste de dragoste care a învins timpul!

București, 1923. În anul unei noi Constituții, al primului film românesc și al unei crime care a fascinat imaginația publicului, Micul Paris era orașul marilor pasiuni și speranțe. Pe fundalul unei metropole în plină transformare politică și socială, viața unei tinere fete se schimbă odată cu apariția celebrului Zavaidoc pe treptele casei sale. Într-o epocă lipsită de radio, microfon sau discuri autohtone, vocea inconfundabilă a artistului răsuna de peste tot, cântând suferința unui bărbat îndrăgostit în localurile pline de fum, în saloanele somptuoase sau în suburbiile animate de acordurile tarafului său. Zavaidoc nu a fost un simplu cântăreț, ci o emblemă a unei lumi în stare de orice, aflată la granița dintre tradițional și modern.

„Întâlnirea mea cu Zavaidoc s-a produs pe când încercam să înțeleg arhitectura complexă și parfumul anului 1923, cel mai nebun dintre «anii nebuni». Iar la fiecare pagină de ziar, în fiecare filă de carte, în filmele și în fotografiile începutului de secol XX, am regăsit vocea fără egal a acestui artist, care se mișca prin multe medii culturale și cânta cu aceeași pasiune atât operetă, cât și folclor, dar mai ales o muzică vie și epică, a orașului de după război. Tot ceea ce s-a întâmplat în anul 1923 cuprinde forța lui Zavaidoc, venită dintr-o poveste de iubire, imersiv legată de istoria unui an.” – Doina Ruști

 „Un festin ameţitor al senzaţiilor şi imaginilor cu o bogăţie aproape impudică a limbajului, prin care Doina Ruşti desenează portretul Bucureştiului aşa cum Orhan Pamuk pe cel al Istanbulului.” - Ana A.

„Prima mea întâlnire cu Doina Ruști (dincolo de una-două povestiri scurte) a fost o încântare. Bănuiam că e o povestitoare foarte faină și uite că nu m-am înșelat. Cărticica asta s-a pliat pe sufletul meu ahtiat după istorie - nu istoria din cărțile de școală, ci cea vibrantă a străzii, a mahalalelor, a oamenilor reali.” – Nona

Tristețea ploilor - Horațiu Mălăele

O moarte care nu este moarte.

O viață care nu este viață.

Și o iubire care este de fapt totul.

În „Tristețea ploilor”, Horațiu Mălăele se joacă cu frazele și cuvintele cu aceeași ușurință cu cu care se joacă pe scenă cu emoțiile. Astfel, el reușește să redea drama unui personaj paradoxal, un bătrân tânăr, lord însingurat al unei lumi care mai trăiește doar în amintirea sa: Parisul anilor 1930.

O carte în care prezentul și trecutul se împletesc, iar contururile realității se pierd lăsând locul posibilităților infinite ale halucinației și visului, „Tristețea Ploilor” smulge de sub roțile istoriei un oraș al luminilor, al artei și al iubirilor fulgerătoare, oferind cititorilor șansa să descopere o nouă fațetă a prozatorului Horațiu Mălăele, creator desăvârșit de personaje și de lumi.

„Vara lui ’38 fusese fierbinte, neprietenoasă. Toamna, ca de fiecare dată, un dar ceresc. Ceața dimineților, străzile îngropate în frunze galben-aurii sau roșii ca amurgul, singurătatea platanilor, fumul castanelor coapte, tristețea ploilor fac din Paris locul miraculos în care viața te ajută să umbli la braț cu nostalgia.”

Destinul îl poartă pe Titu din mahalalele marcate de sărăcie și cruzime ale Bucureștiului interbelic într-un Paris învăluit în promisiunile tinereții și ale iubirii. Centagenar, el își trăiește ultimele zile la granița dintre realitate și halucinație, cufundat în amintiri și regrete. Prin ochii săi încărcați de nostalgie, cititorii sunt invitați să descopere tot farmecul boemei pariziene din pragul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și drama unei vieți netrăite, a unui univers pierdut pentru totdeauna în negura vremii.

Tehomir - Horațiu Mălăele

„Când apusul îi face umbra tot mai lungă și viața începe să aparțină imprevizibilului, omul se apucă, din tainice motive, să lase cui va dori mărturii ale trecerii lui. Oaie temătoare, aparținătoare turmei, fac și eu același lucru, smulgând din temnițele ucigașe ale memoriei această poveste din vremea unei copilării miraculoase, trăită în mocirla unei lumi aflate la răscruce. Nu vă îndoiți, tot ceea ce veți citi s-a întâmplat aievea!” - Horațiu Mălăele

Tehomirul lui Horațiu Mălăele este o lume în care legendele prind viață, unde semnele nefaste și evenimentele miraculoase anunță prefacerile dureroase prin care vor trece sătenii atunci când Istoria neîndurătoare le va bate la poartă, aducând schimbări și suferință. În acest sat îngropat între dealuri și tradiții, prezența fantasticului este singurul lucru care îi mai poate face pe oameni să uite de răul cel mare, lacom și nevăzut, ce stă la pândă, cu ochii pe pământurile lor.

Însă vraja Tehomirului se risipește sub presiunea terorii anilor '50, iar odată cu dezvrăjirea sa, protagonistul lasă în urmă ultimele vestigii ale copilăriei.