Pachet Fructul oprit

Kristen CiccarelliR. F. Kuang
PRP: 59.21 €
37.21 €
37.21 €

Să vrei ceea ce nu poți avea — iată începutul oricărei tragedii care poartă chip de vis.


În aceste povești, dorința nu e flacără, ci o boală care luminează din interior, un impuls născut din abisurile sufletului, unde iubirea se confundă cu setea de putere, iar fericirea e doar ecoul unei promisiuni imposibile. Personajele nu se mai tem de pierdere; se tem doar să nu li se stingă foamea. Își croiesc drum prin întuneric cu mâinile goale, sfidând zeii, timpul și trupul, convinși că fericirea merită orice sacrificiu.

Să vrei ceea ce nu poți avea — iată începutul oricărei tragedii care poartă chip de vis.


În aceste povești, dorința nu e flacără, ci o boală care luminează din interior, un impuls născut din abisurile sufletului, unde iubirea se confundă cu setea de putere, iar fericirea e doar ecoul unei promisiuni imposibile. Personajele nu se mai tem de pierdere; se tem doar să nu li se stingă foamea. Își croiesc drum prin întuneric cu mâinile goale, sfidând zeii, timpul și trupul, convinși că fericirea merită orice sacrificiu.

Livrare în Europa -

Vezi tarife Vezi tarifele de livrare în Europa

Livrare în 3-5 zile lucrătoare

5 persoane se uită la acest produs.

Grăbește-te! La acest produs, stocurile sunt limitate.

Specificații - Vânătorul fără inimă

Dimensiune
135x200
Număr pagini
464
Editura
Anul publicării
2024
Traducator
Andrei Covaciu
Format
Paperback
Titlul original
Heartless Hunter
Limba
Limba romana
ISBN
9786303053073
Limba
Română
Vezi toate specificațiile

Rezumat Pachet Fructul oprit - R. F. Kuang, Kristen Ciccarelli

Babel

BESTSELLER #1 NEW YORK TIMES


De la autoarea fenomenului literar Yellowface, R. F. Kuang, vine o poveste dark academia în care limbajul e tentație, minciună și forma supremă de putere.


Traduttore, traditore: orice act de traducere este un act de trădare.


1828. Tânărul Robin Swift, orfan după o epidemie de holeră în Canton, este adus la Londra de misteriosul profesor Lovell. Aici, ani la rând, studiază latina, greaca veche și chineza, pregătindu-se pentru ziua în care va fi admis la prestigiosul Institut Regal de Traduceri al Universității Oxford — cunoscut sub numele de Babel.


Babel este centrul mondial al traducerii și, mai important, al magiei. „Argintoria” — arta de a manifesta sensul pierdut în traducere cu ajutorul unor drugi de argint fermecați — a făcut ca Imperiul Britanic să devină o forță de nezdruncinat la nivel mondial. Dar, pentru Robin, Oxfordul este mai mult decât o utopie dedicată cunoașterii. Ca băiat chinez crescut în Anglia, el ajunge să înțeleagă că a sluji Babelul înseamnă a-și trăda patria. Și, pe măsură ce studiile sale avansează, se trezește prins între Babel și Societatea Hermes, o organizație secretă dedicată opririi expansiunii imperiale.


Când Marea Britanie vrea să pornească un război nedrept cu China, Robin trebuie să facă o alegere ireversibilă. Dar pot instituțiile fi schimbate din interior sau orice revoluție cere, inevitabil, sânge?


„Absolut fenomenală. Una dintre cele mai strălucite și incisive cărți pe care am avut plăcerea să le citesc - nu doar o istorie alternativă fantastică, ci și o carte care apucă istoria colonială și Revoluția Industrială, le întoarce pe toate fețele și le scutură până la adevăr.” — Shannon Chakraborty, autoarea bestsellerului Orașul de bronz


„O operă construită cu măiestrie, emoționantă și tulburătoare pe rând, cu un final care dărâmă ziduri.” — The Guardian


„Ambițioasă și puternică, o carte care emană o profundă dragoste pentru limbaj și literatură... Dark academia așa cum ar trebui să fie.” — Kirkus Reviews


„Kuang s-a autodepășit. Babel este strălucitor, nemilos, sensibil, amplu și intim deopotrivă; e și o scrisoare de dragoste, și o declarație de război. Este o carte perfectă.”

Alix E. Harrow, autoarea bestsellerului Casa Starling



Katabasis

De la R.F. Kuang, autoare de bestsellere #1 New York Times, vine o poveste întunecată și irezistibil de lucidă, în care linia dintre dorință și damnare este trasată cu cretă. Într-un univers dark academia inspirat de Infernul lui Dante și mitul lui Orfeu, doi studenți doctoranzi coboară în Infern pentru a salva sufletul mentorului lor.


Katabasis (substantiv), din greaca veche: povestea coborârii unui erou în lumea de dincolo.

Alice Law a avut dintotdeauna un singur scop: să devină una dintre cele mai strălucite minți din domeniul magiei analitice. Și a sacrificat totul pentru asta – mândria, sănătatea, viața sentimentală și, în cele din urmă, mintea. Totul pentru a lucra alături de profesorul Jacob Grimes, cel mai mare magician din lume, la Cambridge.


Asta până în ziua în care el moare într-un accident de magie. Grimes se află acum în Infern, iar ea este hotărâtă să-l urmeze. Pentru că recomandarea lui îi poate decide viitorul, Alice nu va lăsa ca moartea să-i ruineze parcursul profesional. Și nici faptul că rivalul ei, Peter Murdoch, a ajuns la exact aceeași concluzie.


Înarmați doar cu cretă pentru a desena pentagrame și dorința arzătoare de a da un sens experiențelor chinuitoare prin care au trecut în mediul academic, cei doi pornesc într-o călătorie prin Infern pentru a salva un om pe care, în fond, nici nu-l plac. Dar Infernul nu este așa cum îl descriu cărțile. Magia nu este întotdeauna soluția.


Iar ceva din trecutul lui Alice și al lui Peter poate să-i transforme în aliați perfecți… sau să le aducă pierzania.


„Maestră în aluzii și iluzii, Kuang construiește o poveste plină de ironie și violență, o călătorie intensă care demască fără menajamente pericolele și luptele de putere din mediul academic, fără a pierde însă din vedere ce înseamnă să ai o inimă fragilă, omenească.” – Leigh Bardugo, autoare de bestsellere #1 New York Times


„O poveste fermecătoare și profundă, care m-a ținut lipită de carte. Katabasis de R.F. Kuang este mai mult decât un roman incitant, este o experiență aparte. Îi invidiez pe cei care o vor citi pentru prima dată.” – Rebecca Ross, autoarea cărții Rivali divini, bestseller #1 New York Times


„Lectură obligatorie pentru fanii lui Naomi Novik, Olivie Blake și ai seriilor dark academia semnate de Lev Grossman, romanul explorează teme universale precum căutarea sensului, pierderea și relațiile umane.” – Library Journal


„Creativitatea lui Kuang se remarcă printr-o proză fluidă ca untul. Katabasis este o operă puternică și atemporală, sortită să devină un clasic modern.” — Olivie Blake, autoarea bestsellerului New York Times Atlas și cei șase aleși



Vânătorul fără inimă

Singurul lucru mai periculos decât a fi vrăjitoare e să te îndrăgostești de cel care te vânează.


În noaptea în care viața lui Rune s-a schimbat pentru totdeauna, sângele a curs pe străzi, iar nenumărate vrăjitoare au fost trimise la moarte. Pentru o clipă, a urmat tăcerea... Inima lui Rune bătea nebunește, dar trebuia să-și continue planul de a-și ascunde adevărata identitate de Gardienii Sângelui.


De multă vreme, ziua se prefăcea a fi o tânără turnătoare ce urăște vrăjitoarele, însă noaptea devenea Molia Stacojie, justițiara care își salva semenele de la exterminare. Când una dintre misiuni eșuează, Rune decide să-i deruteze pe vânătorii de vrăjitoare și să obțină informații cucerindu-l pe Gideon Sharpe, un vânător notoriu și nemilos, de care începe să se îndrăgostească.


Gideon urăște superficialitatea fetei, dar, când află că Molia Stacojie a folosit vapoarele ei pentru a scoate vrăjitoarele din țară, decide să înceapă un joc periculos și să o curteze, la rândul său, pentru a afla adevărul. Curând, își dă seama că dincolo de aparențe se ascunde o tânără inteligentă și sensibilă, care pare a fi sufletul lui pereche.


Dar oare ce se va întâmpla când va descoperi că ea este vrăjitoarea pe care o vânează cu atâta ură?



„Un joc de-a șoarecele și pisica, între o vrăjitoare și un vânător, care se transformă în ceva mai mult. Chimia dintre personaje devine și mai mare.” Paste Magazine


„Un prim volum captivant, care pregătește cititorii pentru o serie plină de magie și romantism.” Kirkus Reviews


„Cea mai așteptată carte din categoria Young Adult a anului 2024.” The Nerd Daily


„Fanii poveștilor în care dușmanii devin iubiți nu vor putea lăsa această carte din mână. Ciccarelli creează o lume care va atrage imediat cititorii.” School Library Journal



Vrăjitoarea rebelă

FINALUL INCENDIAR AL SERIEI MOLIA STACOJIE, BESTSELLER NEW YORK TIMES, ÎȚI DOVEDEȘTE CĂ IUBIREA MISTUIE TOT CE ATINGE.


Rune Winters este fugară. De când băiatul pe care îl iubea, Gideon Sharpe, a deconspirat-o, toți o vor moartă. Dacă vrea să supraviețuiască, Rune trebuie să se alieze cu nemiloasa și periculoasa Cressida Roseblood, care plănuiește să recucerească republica și să reinstaureze domnia vrăjitoarelor — un plan ce nu poate fi dus la capăt fără Rune.


Dar Gideon nu poate permite ca republica să cadă în mâinile vrăjitoarelor și să fie aruncată din nou în teroarea trecutului. Pentru a apăra lumea nouă pentru care a luptat, fiecare vrăjitoare trebuie să moară — începând cu Rune Winters și încheind cu femeia care i-a transformat viața într-un coșmar, Cressida.


Când alianțele celor doi sunt însă testate de un eveniment neprevăzut, Gideon și Rune sunt nevoiți să colaboreze pentru a-și atinge scopurile periculoase. Iar pe măsură ce petrec tot mai mult timp împreună, Gideon își dă seama că sentimentele pe care le avea pentru Rune nu au dispărut așa cum credea. Acum e pus în fața unei alegeri cumplite: să o sacrifice pe fata pe care o iubește pentru a opri reinstaurarea tiraniei... sau să o lase în viață și să privească cum arde lumea pentru care a luptat?


În Vrăjitoarea rebelă, ultima parte a dilogiei semnate de Kristen Ciccarelli, iubirea transformă lumi în cenușă.


„O poveste sfâșietoare, plină de dor și suferință, datorită chimiei electrizante dintre Rune și Gideon, care luptă să supraviețuiască într-o lume în care magia și înseși viețile lor sunt în pericol. M-a cucerit de la prima pagină.” — ISABEL IBAÑEZ, autoare de bestsellere #1 New York Times


„O poveste care se desfășoară ca o vrajă și care este sortită să-ți cucerească inima.” — REBECCA ROSS, autoarea bestsellerului #1 New York Times Rivali divini


„Plin de dialoguri spumoase și o doză sănătoasă de tensiune romantică... Un final captivant pentru o dilogie de-a dreptul obsedantă și extrem de distractivă.” — KIRKUS REVIEWS


„Tensionat și sângeros, cu un subtext erotic irezistibil, o lume luxuriantă și decadentă, acest fantasy nemilos plin de magie interzisă este construit de Ciccarelli într-un stil care va deveni noul tău preferat în categoria enemies-to-lovers.” — MEGAN SCOTT, autoarea romanului The Temptation of Magic

Despre R. F. Kuang
R. F. Kuang
Biografie
Rebecca F. Kuang este autoare de bestsellere #1 New York Times și #1 Sunday Times, cunoscută pentru trilogia Războiul macului, precum și pentru romanele Babel și Yellowface. Cărțile sale au fost distinse cu premiile Nebula, Locus, Crawford și British Book Award. Deținătoare a unei burse Marshall, a obținut un Master of Philosophy în studii chineze la Universitatea Cambridge și un Master of Science în studii chineze contemporane la Universitatea Oxford. În prezent urmează un doctorat în limbi și literaturi est-asiatice la Universitatea Yale, unde studiază diaspora, literatura sinofonă contemporană și literatura asiatico-americană.
Autorul cărților:
Despre Kristen Ciccarelli
Kristen Ciccarelli
Biografie
Kristen Ciccarelli a crescut pe o fermă de viță de vie, a renunțat la facultate și a lucrat în diverse domenii înainte de a deveni autoare. Printre meseriile ei anterioare se numără: brutar, olar, librar și lucrător pentru ONG-uri. Kristen locuiește în Peninsula Niagara din Canada împreună cu soțul și fiica ei. Este autoarea bestseller-ului New York Times, Vânătorul fără inimă (Cartea 1 din duologia Crimson Moth), precum și a cărții Edgewood și a seriei internaționale de succes Iskari.
Autorul cărților:

De la același autor

-10%
Republica Dragonului

Republica Dragonului

PRP: 17.59 € 15.83 €
-10%
Războiul macului

Războiul macului

PRP: 13.3 € 11.97 €
Detalii produse
Detalii produse
Despre R. F. Kuang
R. F. Kuang
Biografie
Rebecca F. Kuang este autoare de bestsellere #1 New York Times și #1 Sunday Times, cunoscută pentru trilogia Războiul macului, precum și pentru romanele Babel și Yellowface. Cărțile sale au fost distinse cu premiile Nebula, Locus, Crawford și British Book Award. Deținătoare a unei burse Marshall, a obținut un Master of Philosophy în studii chineze la Universitatea Cambridge și un Master of Science în studii chineze contemporane la Universitatea Oxford. În prezent urmează un doctorat în limbi și literaturi est-asiatice la Universitatea Yale, unde studiază diaspora, literatura sinofonă contemporană și literatura asiatico-americană.
Autorul cărților:
Despre Kristen Ciccarelli
Kristen Ciccarelli
Biografie
Kristen Ciccarelli a crescut pe o fermă de viță de vie, a renunțat la facultate și a lucrat în diverse domenii înainte de a deveni autoare. Printre meseriile ei anterioare se numără: brutar, olar, librar și lucrător pentru ONG-uri. Kristen locuiește în Peninsula Niagara din Canada împreună cu soțul și fiica ei. Este autoarea bestseller-ului New York Times, Vânătorul fără inimă (Cartea 1 din duologia Crimson Moth), precum și a cărții Edgewood și a seriei internaționale de succes Iskari.
Autorul cărților:
Recenzii

Ți-a plăcut produsul?

Spune tuturor părerea ta aici.

Scrie o recenzie

0

0 recenzii

5 stele

0

4 stele

0

3 stele

0

2 stele

0

1 stele

0


De la același autor

-10%
Republica Dragonului

Republica Dragonului

PRP: 17.59 € 15.83 €
-10%
Războiul macului

Războiul macului

PRP: 13.3 € 11.97 €

Cumparate impreuna cu Pachet Fructul oprit

Nou
-14.3%
Nou
-14.3%
Nou
-14.3%
BestSeller
-15.9%
Phantasma

Phantasma

PRP: 14.18 € 11.93 €
BestSeller
-18.5%
Enchantra

Enchantra

PRP: 14.63 € 11.93 €
Nominalizat Gala Bookzone
BestSeller
-32.8%
Vânătorul fără inimă

Vânătorul fără inimă

PRP: 12.38 € 8.32 €
-19%
Vrăjitoarea rebelă

Vrăjitoarea rebelă

PRP: 13.06 € 10.58 €
BestSeller
-25%
Alchemised

Alchemised

PRP: 27.04 € 20.27 €
-10%
Furia Dimineții

Furia Dimineții

PRP: 17.59 € 15.83 €
-45.2%
Blestemul oaselor

Blestemul oaselor

PRP: 11.93 € 6.54 €
-20%
Prințul nemilos

Prințul nemilos

PRP: 13.11 € 10.49 €
-20%
Regele malefic

Regele malefic

PRP: 13.11 € 10.49 €
-20%
Regina fără regat

Regina fără regat

PRP: 13.11 € 10.49 €
PRP: 59.21 €

37.21 €