Parintele Necula

Pachet Viata Sfintei Parascheva

Pachet Viata Sfintei Parascheva

Parintele Necula
PRP: 24.31 €
18.02 €
18.02 €

„E frumoasă Sfânta Parascheva ca sfântă. E frumoasă ca om. E frumoasă ca întreg.

Aceste două cărți nu reprezintă două vieți ale Sfintei Parascheva cea Nouă, ci o singură viață a ei, povestită pentru cei mici, și pentru cei mari deopotrivă cu bucuria credinței.” - Părintele Necula

Într-o lume în care valorile sunt răsturnate, suntem chemați să ne întoarcem la învățăturile și exemplul Sfinților, care ne oferă călăuzire și curaj indiferent cât de învrăjbite sunt vremurile. 

Cărțile Părintelui Necula dedicate vieții Cuvioasei Parascheva ne ajută să ne apropiem cu inima deschisă de Sfântă și să o așezăm în mijlocul familiilor și al inimilor noastre. 

Prin cărțile sale, Părintele Necula ne îndeamnă să ne luăm copiii de mână și să îi aducem în fața Sfinților, pentru a putea primi lecțiile lor despre iubire, iertare, smerenie și compasiune și a păși împreună pe drumul credinței. 

Livrare în Europa -

Vezi tarife Vezi tarifele de livrare în Europa

Livrare în 3-5 zile lucrătoare

5 persoane se uită la acest produs.

Grăbește-te! La acest produs, stocurile sunt limitate.

Specificații - Sfânta Parascheva. Izvor de Har și Binecuvântare

Dimensiune
130x200
Număr pagini
184
Editura
Anul publicării
2024
Format
Hardcover
Limba
Limba romana
ISBN
9786303053288
Limba
Română
Vezi toate specificațiile

Rezumat Pachet Viata Sfintei Parascheva - Parintele Necula

Viața Sfintei Parascheva povestită de Părintele Necula

Sădește în inima copilului tău iubirea, compasiunea și smerenia. Transformă povestea de seară într-o lecție despre viață și credință!

Poveștile despre viețile Sfinților sunt altfel de povești. Ele nu încep cu „a fost odată ca niciodată”, însă merită un loc în inimile copiilor astăzi mai mult ca niciodată. Într-o lume cu tot mai puține repere, aceste povești despre iubire, bunătate și sacrificiu le oferă copiilor o busolă de nădejde care îi va ghida mereu pe calea binelui și a credinței.

Cartea sa le vorbește celor mici prin cuvinte simple și ilustrații grăitoare despre bunătatea și sacrificiile Sfintei Parascheva, așezând în fața lor nu o icoană, ci o prietenă gata să-i asculte și să-i îndrume. 

Prietenii mai vechi ai celor mici, Florin și Ioana, ghizii care i-au ajutat să descopere universul biblic și episoade esențiale din Viața Maicii Domnului, le vor fi alături în acest nou pelerinaj plin de lecții esențiale și minuni.

O nouă călătorie minunată îi așteaptă…

SFÂNTA PARASCHEVA Izvor de Har și Binecuvântare

Sfânta Parascheva a înflorit pustia cu lacrimile sale, iar povestea sa va înflori credința în sufletul celor ce o descoperă.

În ceasurile noastre de suferință ne îndreptăm privirea și rugăciunile către Sfânta Parascheva, iar ea ne este alături ca o prietenă ce ne cunoaște mai bine ca oricine. Dar noi cât de multe știm despre cea care ne ocrotește mereu și ne alină durerea?

Cum a reușit o tânără dintr-un sat modest să devină un simbol al sfințeniei și al milosteniei? De ce este supranumită Ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Vineri sau Vindecătoare? Care sunt lecțiile pe care le putem învăța din dedicarea ei față de cei aflați în suferință?

Prin cuvintele pline de înțelepciune ale Părintelui Necula, descoperim povestea Cuvioasei Parascheva într-un mod accesibil și captivant. El ne îndrumă pașii într-o lume marcată de suferință, ajutându-ne nu doar să cunoaștem faptele și minunile ce au fost, ci și să înțelegem esența lor duhovnicească. 

Astfel, pildele despre smerenie, jertfă, iertare și credință pe care Sfânta le-a oferit pe tot parcursul vieții sale ajung să prindă rădăcini cu ușurință în sufletele cititorilor, înflorind într-o credință puternică și roditoare. 

Fragment din carte

„Dacă într-o dimineață Sfânta Parascheva, da, chiar ea, sătulă de spectacolul de zeflemea politic și din media la care este supusă an de an, ca la o apăsare de telecomandă căreia numai în prag de pelerinaj i se schimbă bateriile, se va ridica din raclă și va pleca? Pur și simplu. Chemând cu sine pe Filofteia și Dimitrie cel Nou, cel din Basarabi, pe Iosif de la Partoș ori pe Șaguna, mitropolitul din racla Catedralei din Sibiu. Dacă ne vor părăsi sfinții? Și dacă din icoane va fugi Lumina Învierii și iconostasele vor purta – ca niște ochi goi – găvanele locurilor unde cândva au fost ei, protectorii noștri? Dacă zvonul clopotelor se va topi în geamăt de munte zdrobit sub cutremur și, reci ca niște păstrăvi putrezi, se vor strecura printre noi agenții groazei și ai delațiunii, vor fi fericiți oare dușmanii credinței smerite și răbdătoare?” - Sfânta Parascheva, izvor de har și binecuvântare

„Fetița noastră cu nume imposibil s-a uitat la mine cu ochi luminați.

 — Deci mai sunt și alte Parascheve, nu este numai una?

 — Bineînțeles. Multe sunt printre noi cu numele acesta binecuvântat de Dumnezeu. 

Hotărâtă, s-a uitat spre mine și a zis:

 — Atunci și eu vreau să mă cheme Parascheva! 

Am privit-o și i-am spus că, în biserică și între prieteni, poate să se prezinte așa, că nu deranjează pe nimeni, dar numai după ce își întreabă părinții, pe tati și pe mami. 

Atunci am auzit un glas bărbătesc: 

— NU e nevoie, părinte, să ne întrebe. E numele care a adus înapoi zâmbetul copilei noastre. ” - Viața Sfintei Parascheva povestită de Părintele Necula

Despre Parintele Necula
Parintele Necula
Biografie
Părintele Constantin Necula este profesor de teologie în cadrul universității Lucian Blaga din Sibiu. Parintele Necula este unul dintre cei mai cunoscuti si respectati preoti ortodocsi din Romania. In afara de slujirea sa religioasa, el este, de asemenea, un autor prolific, avand o serie de carti publicate, multe dintre ele disponibile pe platforma Bookzone.ro. Cu o personalitate carismatica si un mesaj profund spiritual, Parintele Necula a reusit sa atraga un public larg prin scrierile sale si prin predicatorii intense.

Dupa absolvirea facultatii, Parintele Necula a fost hirotonit preot, iar apoi a devenit renumit pentru prediciarile sale inspirate si pline de intelepciune. Carisma sa, daruirea totala si abilitatea de a comunica cu usurinta au facut ca biserica sa fie mereu plina de credinciosi dornici sa asculte cuvintele sale. Pe langa activitatea de slujire religioasa, Parintele Necula a ales sa-si imparta si cunostintele si experienta prin intermediul scrisului.
Autorul cărților:

De la același autor

BestSeller
-16.7%
Arsenie Boca

Arsenie Boca

PRP: 13.51 € 11.25 €
Scrisoare
BestSeller
-63.7%
Despre sensul vietii

Despre sensul vietii

PRP: 12.38 € 4.49 €
Hardcover
BestSeller
-36.5%
Hardcover
BestSeller
-24.9%
Hardcover
-16.7%
-15.5%
BestSeller
-41.2%
Împăcarea cu tine însuți

Împăcarea cu tine însuți

PRP: 14.18 € 8.34 €
Hardcover
BestSeller
-32.7%
Hardcover
BestSeller
-24.9%
Hardcover
BestSeller
-39.7%
BestSeller
-16.7%
Cuvinte care vindecă

Cuvinte care vindecă

PRP: 13.51 € 11.25 €
Detalii produse

Recenzii

Ți-a plăcut produsul?

Spune tuturor părerea ta aici.

Scrie o recenzie

0

0 recenzii

5 stele

0

4 stele

0

3 stele

0

2 stele

0

1 stele

0

De la același autor

BestSeller
-16.7%
Arsenie Boca

Arsenie Boca

PRP: 13.51 € 11.25 €
Scrisoare
BestSeller
-63.7%
Despre sensul vietii

Despre sensul vietii

PRP: 12.38 € 4.49 €
Hardcover
BestSeller
-36.5%
Hardcover
BestSeller
-24.9%
Hardcover
-16.7%
-15.5%
BestSeller
-41.2%
Împăcarea cu tine însuți

Împăcarea cu tine însuți

PRP: 14.18 € 8.34 €
Hardcover
BestSeller
-32.7%
Hardcover
BestSeller
-24.9%
Hardcover
BestSeller
-39.7%
BestSeller
-16.7%
Cuvinte care vindecă

Cuvinte care vindecă

PRP: 13.51 € 11.25 €

Cumparate impreuna cu Pachet Viata Sfintei Parascheva

BestSeller
-16.7%
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

PRP: 13.51 € 11.25 €
Hardcover
BestSeller
-23.7%
Hardcover
-15.2%
BestSeller
-18%
Tainele vindecării sufletului

Tainele vindecării sufletului

PRP: 11.25 € 9.22 €
BestSeller
-16.7%
Arsenie Boca

Arsenie Boca

PRP: 13.51 € 11.25 €
BestSeller
-23.7%
Cartea apropierii de Dumnezeu

Cartea apropierii de Dumnezeu

PRP: 12.38 € 9.45 €
BestSeller
-16.7%
Pilde pentru suflet

Pilde pentru suflet

PRP: 13.51 € 11.25 €
Castigator Gala Bookzone
BestSeller
-30.1%
Învățături de la Muntele Athos

Învățături de la Muntele Athos

PRP: 13.51 € 9.45 €
Hardcover
BestSeller
-39.7%
Hardcover
BestSeller
-32.7%
Hardcover
BestSeller
-24.9%
-24.6%
Iisus, Dumnezeu și Om

Iisus, Dumnezeu și Om

PRP: 11.93 € 9 €
-11.7%
Adevărata pace a inimii

Adevărata pace a inimii

PRP: 13.51 € 11.93 €
BestSeller
-11.7%
Un grăunte de iubire

Un grăunte de iubire

PRP: 13.51 € 11.93 €
-16.7%
Față în față cu Dumnezeu

Față în față cu Dumnezeu

PRP: 13.51 € 11.25 €
BestSeller
-16.7%
Cuvinte care vindecă

Cuvinte care vindecă

PRP: 13.51 € 11.25 €
-15%
Misteriile egiptene

Misteriile egiptene

PRP: 11.5 € 9.78 €
-2.3%
Biblia NTR medie Clasic

Biblia NTR medie Clasic

37.21 €
-20%
Biblia NTR mare Confort

Biblia NTR mare Confort

PRP: 57.5 € 46 €
PRP: 24.31 €

18.02 €