De la o glorie literară câștigată vertiginos, s‑a ajuns la subestimarea operei coșbuciene, explicabilă și printr‑o anume urbanizare a literaturii, fără să se înțeleagă că și Coșbuc a fost un poet, în bună parte, urban, trăsătură evidențiată de Mircea Zaciu. Depășind această perioadă de criză, de uitare, autorul Nunții Zamfirei a renăscut ca pasărea Fenix și și‑a reluat locul de frunte în istoria literelor românești. În ultimele decenii, opera lui a fost reeditată în zeci de ediții și în tiraje de sute de mii de exemplare; poetul este unul din cei mai citiți mari clasici ai noștri. Coșbuc a biruit timpul. O dovadă a acestei victorii o constituie și faptul că unii dintre cei mai de seamă reprezentanți ai criticii și istoriei literare actuale s‑au aplecat asupra operei lui Coșbuc, descifrându‑i valorile și mesajul și aducându‑l în plină actualitate, prin studii de mare finețe. Să‑i menționăm pe câțiva din cei mai competenți: Dumitru Micu, Mircea Tomuș, Adrian Fochi, Mircea Zaciu, Petru Poantă, Nicolae Manolescu, D. Vatamaniuc, Alexandru Duțu, Laurențiu Ulici, Aurel Rău, Constantin Cubleșan, fără a epuiza lista. Edițiile, studiile demonstrează cu prisosință permanența marelui poet, configurând, cu responsabilitatea necesară și cu autoritate, dimensiunea înțelegerii actuale, moderne a valorilor perene ale artei coșbuciene. Sublinierea notelor cu totul originale ale unei opere în care se concentrează istoria și lupta noastră pentru ființare, viața poporului nostru în cumpăna vremurilor evidențiază energiile sufletești generatoare de frumos ale unui popor care, purtat de legende și mituri străvechi, a reușit, în curgerea prea de multe ori ostilă a istoriei, să‑și păstreze nealterată ființa. Coșbuc a contribuit, prin exemplul vieții și prin aurul liricii sale fără de moarte, la explicarea prestigiului dăinuirii noastre în arcul carpatic. (GAVRIL SCRIDON)