„Scriind despre Pascal – celălalt chip al spiritului francez, alături de Descartes –, Pierre Manent ne invită să ne punem întrebarea privitoare la sensul creștinismului și la relația sa cu civilizația occidentală. Cartea pe care i-o dedică se adresează deopotrivă celor fascinați de gândirea sa și celor preocupați de marile teme ale lumii contemporane.

Cu perspicacitatea unui filozof politic care a studiat origi­nile modernității, Manent ne conduce în miezul însuși al dez­baterii începute în secolul al XVII-lea, într-un timp care aparent onora religia și îi recunoștea rolul public. Însă Pascal vedea încă de atunci diminuarea și, mai ales, negarea profundă a „proiectului creștin“, a radicalei sale noutăți istorice și a raportului pe care-l instituise între Dumnezeu și umanitate.

Împrumutându-i privirea, avem șansa, potri­vit lui Manent, de a sesiza cu aceeași intensitate motivele despărțirii de credință și cele pentru care Dumnezeu nu e doar o idee, ci devine inima experienței creștine, ca în fai­mosul Memorial. Și astfel interlocutorii lui Pascal suntem noi toți.“ — MIRUNA TĂTARU-CAZABAN