Delicat până la cruzime, just până la implozia frustrată a self-ului în resturile cangrenate ale unui selfie instrumentalizat și repetitiv, acest poem hiper-real detonează intimitățile și trucurile fardurilor politice și vorbește exact așa cum trebuie să vorbească poezia: spunând. Un exercițiu lucid de administrare logistică a viului, orice ar mai însemna el, astăzi, oricât ar mai fi rămas din el, acum. Un slam necesar, un pumn pe care îl meriți din plin. Pregătește-te!

Sebastian Sifft

Teodora Coman a construit un proiect coerent în toate articulațiile lui, iar unitatea stilistică și de viziune face ca ansamblul să pară un singur poem, o dramatizare etico-intelectualo-afectivă a unei subiectivități cerebrale. Tocmai în cazuistica densă, întrucâtva ascetică, a interogării de sine, autocritice, stă marca asumată a Teodorei Coman, diferența ei specifică, cu tot cu pasionalitatea ei paradoxal glacială. Un discurs compact al identității care își caută constant argumentele și, mai ales, contraargumentele.

Laura Francisca Pavel