În Anul Centenarului Încoronării, editura Librex oferă publicului român o carte de excepție despre o personalitate unică: autobiografia Reginei Maria a României. Ediția de față, aniversară, respectă întocmai varianta originală a jurnalului, ”Povestea vieții mele” fiind grupat de către Regina Maria în patru părți.

Născută în 1875, în Eastwell Park, Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, Missy sau preafrumoasa făptură dumnezeiască Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha a fost mare Prințesă a Marii Britanii și Irlandei, Principesă de Coroană și Regină a României.

În cele 4 volume, Maria povestește cele mai intime gânduri și trăiri, începând din copilărie, continuând cu episodul perioadei din Malta, unde tatăl său era detașat, apoi viața la Coburg, impresiile despre Carmen Sylva, nunta, căsnicia și imaginea capitalei României și a unei societăți străine pe care o descoperă.

Ultimul volum din „Povestea vieții mele”, jurnalul Reginei Maria, se concentrează pe perioada dintre 1906 și până la trecerea în neființă a Regelui Carol, atunci când Maria și Ferdinand au devenit regi.

Despre acest episod memorabil, Maria consemna în jurnalul său:

„În dimineaţa aceea devenisem regină, regina unui popor care învăţase să mă înţeleagă încetul cu încetul, regină, într-un moment în care toată Europa ardea, iar flăcările ne ameninţau toate frontierele. Eram regină, în faţa mea se deschidea o pagină nouă, înfricoşătoare, solemnă, cu noi posibilităţi, apăsătoare, cu temeri necunoscute. 

Stăteam mai într-o parte, cu copiii în jurul meu, cu faţa acoperită de un voal de doliu. Bătăile inimii mele erau precum paşii destinului.

Abia auzeam vocea regelui, nu-i desluşeam cuvintele, dar am auzit cum îl aclamau, era regele lor de mâine. A izbucnit un ropot îndelung de aplauze.

Apoi, brusc, s-a auzit numele meu:

— Regina Maria...

— Regina Maria...

În felul în care îmi rosteau numele se ghicea o undă de speranţă.

— Regina Maria!

Dintr-o dată, am simţit că trebuia să-mi arăt chipul în faţa întregii adunări, că trebuia să mă întorc să-i privesc, fără niciun voal de doliu între mine şi ei.

Un vuiet mare s-a înălţat spre boltă, o voce prelungă, copleşitoare, care venea nestăvilit din multe inimi!

— Regina Maria!

Eram faţă în faţă, poporul meu şi cu mine.”