„Din acea incapere si din acel conac am zbughit-o infricosat. Furtuna isi mai revarsa inca intreaga minie cind m-am nimerit traversind vechea alee. Pe neasteptate, o lumina livida strabatu drumeagul si m-am intors sa vad de unde putea veni licarul acela atit de neobisnuit, caci doar vastul conac si umbrele lui se aflau in spatele meu. Radiatia era a lunii pline, asfintind rosie ca singele, si o lumina vie se strecura acum prin fisura aceea aproape imperceptibila cindva, despre care am spus inainte ca se intindea de sub acoperisul cladirii, in forma de zigzag, pina la temelie. In timp ce priveam, fisura se largea cu iuteala... se abatu un suflu naprasnic al virtejului... intreg discul lunii aparu dintr-odata inaintea ochilor mei... m-a cuprins ameteala vazind cum maretele ziduri se prabusesc despicate... se auzi apoi un muget prelung, tumultuos, aidoma glasului a o mie de cascade... si la picioarele mele iezerul adinc si rece inghiti in lugubra tacere sfarimaturile Casei Usher.”