Intentia de a „scoli” unul din copii, parintii o aveau de mai de mult, inradacinata si in niste amintiri de familie, pe linie paterna, dar cam pusa la incercare prin potriviri de peste vointe, de-un timp. Un gand mai mult al mamei. Fapt este ca prin arsitele unei intregi veri se progreseaza cu intocmiri de acte, cereri cu scris de mana si hartii dactilografiate, timbrate, de care se ocupa un alt parinte, fost primar, cunoscator in materie de drepturi „graniceresti”, care are si el un baiat de dat la liceu, convertibile si in burse scolare, ca in ani anteriori unei radicale schimbari, si stie mai bine pe la ce usi, mai mult inchise, e de batut. Finalizarea presupunea sa o rupi cu scoala primara, fara nici un regret. Respectiv, o sustragere din randul celorlalti fosti ortaci de iesire din copilarie, dintr-un sat, la condei si plastilina si stil, cu care a fost impartita o existenta parand pentru vecie dedicata numai malurilor unui rau, linistit ori repezit. Dar fiindca vine vorba de rau, sa-i privesti mersul pe o harta, infiripat din munti pe care-i stii in cerul dinspre Bucovina, si sorocit – dupa o logodna cu firul altei ape, Sieul, si contopirea cu Somesul Mare, pentru o intalnire cu albia Tisei – incredintarii cursului galben al Dunarii si cerului albastru al Marii Negre, ocolului larg, prin Mediterana si Atlantic, al intregii lumii. Nume proprii, umpland de-o alarma. Iar alegerea nu putea fi alta decat Nasaudul, orasul Scolilor graniceresti. Cuvantul se pronunta cu accentul pe a doua silaba, cu o sonoritate care insemna si ardoare, si teama, si deferenta, si familiaritate, valorile tonale ale vocalelor urzind o pronuntie surda, care cocheta cu o reprezentare a ceva vrajmasesc, dar si de halta pe un drum, cand va trebui sa fii cu ochii in patru. - Aurel Rau