Vallejo este un scriitor pătrunzător, unul care are talent pentru comentariul social. Este interesat să evidențieze ipocrizia religioasă într-o țară în care ucigașii poartă crucifixe, își binecuvântează gloanțele și se roagă să nu rateze ținta, dar lungul șir de atrocități pe care le expune, la început hipnotic, devine o pură litanie. Toate personajele narațiunii sale sunt întratât de mult sortite să piară, încât, în momentul în care gramaticianul are de-a face cuucigașul lui Alexis, este imposibil să mai stârnească în vreun fel interesul pentru destinele lor deja pecetluite. Ceea ce, până la urmă, asta poate fi ideea centrală a romanului lui Vallejo.
Publishers Weekly


Fernando Vallejo scrie la persoana întâi, într-un stil autobiografic căruia îi manipulează convenţiile astfel încât linia dintre autobiografie şi ficţiune devine foarte neclară. Folosinduse de personajul principal un bătrân intelectual care revine, după mulţi ani, la Medellín, împins atât de nostalgie, cât şi de dorinţa de a trăi o nouă iubire , autorul atinge o performanţă rarisimă: în doar o sută
şi ceva de pagini, graţie stilului marcat de numai câteva detalii revelatoare întro lume a scrisului caracterizată de un nou realism, să-i spunem realism capitalist, inundat de sute de scene şi de mii de amănunte inutile din punct de vedere literar, reuşeşte să alcătuiască portretul unui mare oraş şi, astfel, portretul unei ţări întregi, lucru realizat până acum de extrem de puţini artişti. Iar portretul, datorită liniei narative mereu surprinzătoare, tensiunii, câtorva exagerări care amplifică realitatea, tuşelor reci, clinice, este înspăimântător.


Sfânta Fecioară a ucigașilor plătiți este o redutabilă expunere
a brutalității care a invadat Medellínul în timpul perioadei
de prosperitate a cartelului condus de Pablo Escobar. Fernando Vallejo descrie cu un umor caustic orașul și locuitorii săi: nimic nu scapă privirii sale critice și desacralizante.
María M