…și toate zilele de azi aduce în literatura română actuală un tip de personaj surprinzător, care le va aminti multora de Ignatius J. Reilly, din Conjurația imbecililor. Incapabil să se integreze în orice fel de structură socială, Emilian locuiește împreună cu mama lui, a cărei moarte o așteaptă pentru a-i moșteni apartamentul și a-și împlini visul de a trăi fără să fie nevoit să muncească. Discursul lui e al unui hater sincer până la cinism, aproape odios, cu un umor întunecat, dar, în mod paradoxal – și în asta constă principala reușită a cărții –, acesta va sfârși prin a-l face pe Emilian să-i fie simpatic cititorului.

„Am început să scriu cartea ca pe un pariu: la adăpostul personajului principal, care mi se contura din ce în ce mai clar pe măsură ce așterneam rândurile pe ecranul laptopului, mi-am permis un exercițiu de imaginație, având în minte o singură întrebare: Cum ar fi dacă ne-am opri măcar pentru o clipă din tăvălugul vieții și ne-am da toate măștile jos? Dacă am decide să fim liberi și sinceri cu lumea, să îi spunem lucrurile în față, așa cum ne vin la gură, fără a ne gândi la consecințe? Sinceritatea, mai presus de orice. Adevărul vizibil, exprimat fără opreliști, fără ipocrizie. Emilian îmi poartă, convenabil, gândurile printre pagini. Trăiește o viață imaginară, dar nu imposibilă, o viață cu bune și rele, lipsită de spectaculos, dar plină de inedit, pe care, pe alocuri, poate ar merita să o trăim cu toții. Măcar din când în când.“