„A afirma că arta își are punctul de plecare în realitate estre un loc comun în exegeza operei woolfiene, mai ales când este în discuție Spre far, cea mai autobiografică dintre operele scriitoarei. Criticii care citesc acest roman în lumina comentariilor retrospective din jurnalele și memoriile Virginiei Woolf subliniază, în general, dimensiunea terapeutică și apropierea textului de materialul biografic.

Autoarea comentează de mai multe ori despre semnificația pe care scrierea acestui roman a avut-o pentru ea, dar două asemenea observații sunt deosebit de pertinente: «Obișnuiam să mă gândesc zilnic la tata și la mama, dar scriind Spre far i-am îngropat în minte. Cred că am făcut ceea ce fac psihanaliștii pentru pacienții lor. Mi-am exprimat niște emoții pe care le simțeam profund de multă vreme. Iar exprimându-le, le-am explicat și apoi nu m-am mai gândit la ele. »" – Mihai Miroiu