"Ce mult poti sa scrii despre un obiect / cand te temi de el", scrie undeva Stefania Mihalache. Si scrie, mult & minunat, despre toate obiectele de care se teme - si fara de care nu poate inainta prin real: propriul corp, persoanele dragi, poezia, memoria, Dumnezeu. Le spune tuturor povestea, obsesiv; "le dezinfectez pana aproape de distrugerea povestii", explica, fiindca "numai asa ma pot apropia cu adevarat de un om". Cum spune si titlul cartii, e linistita & ii e frica; e linistita cu gandul ca despre orice se poate scrie, ca orice devine poezie - si ii e frica pentru ca despre orice se poate scrie, orice devine poezie. Linistea ca poezia e despre om (inclusiv cel care scrie); spaima ca poezia nu te apropie niciodata suficient de om (inclusiv de cel care scrie). Ce iese din linistea asta & din frica asta e una dintre cele mai personale voci din toata poezia noastra de azi. - Radu Vancu