Olga astepta absenta, oarecum bucuroasa ca mai poate sta pe loc. Trase in piept, odata cu aerul greu al atator tevi de esapament ce trepidau, si un miros placut, care ii trezi o sumedenie de amintiri din copilarie. Se pare ca mirosul painii calde este, alaturi de gustul laptelui, cel mai puternic declansator de amintiri din copilarie. Mai ales pentru cei nascuti la tara ori care si-au petrecut primii ani intr-un sat - cazul Olgai. Tot Ion Creanga se afla intr-o paine care ti se frange in fata, calda si aburind. N-avea rost sa se duca acasa. Voia sa mai amane putin judecata din urma cu barbatul inselat, care stia unde fusese ea, nu dormise probabil toata noaptea incercand sa-si inchipuie - nu era un om lipsit de imaginatie, o, deloc! - ceasurile ei de dragoste, cu amantul, desigur exagerand mult, punandu-si in valoare si inclinatia spre grotesc si fantasic, si rautatea iesita din comun, si priceperea in deductii si rationamente absurde. Ca un detectiv care, prea constiincios, inventeaza o suta de ipoteze ale savarsirii crimei, una mai valabila si totodata mai fantastica decat alta.

   In ciuda apatiei pe care-o afisa uneori in public, Sandru era, acasa, de-o gelozie feroce, in stare s-o banuiasca pentru cel mai banal gest camaraderesc pe care i l-ar fi facut unui coleg, sa-si inchipuie cine stie ce „semn", construind de aici un intreg esafodaj, descoperind fire noi, venind cu noi argumente si pana la urma implorand-o „macar sa recunoasca". O vanataie pe pulpa sau ceva mai sus, cauzata de cine stie ce lovitura nevinovata de coltul mesei sau al bancii - asa explica ea -, era izvorul unor lungi certuri familiale si, de cele mai multe ori, al altor vanatai mult mai apasate si de provenienta cunoscuta. Pana nu-i trecea vanataia de pe pulpa - daca nu incasa altele -, Olga n-avea liniste-n casa, el era mereu tafnos, izbea, trantea, spargea, spunand ca „stii tu de ce".