Ne naștem în mijlocul unui mozaic complex, compus din bucurii, reușite, drame, regrete, abandonuri, trădări, cuvinte nespuse, secrete – un labirint în care anumite episoade de viață nu își găsesc locul și se rostogolesc din generație în generație. Suferința și traumele pe care le declanșează sunt prea intense încât să permită integrarea, calmarea și vindecarea completă.

În arborele genealogic nu există totuși doar alb și negru, așa cum nu există doar bine și rău. Însufleţiţi de dragostea de viață, putem transforma moștenirea primită în ceva care să ne aparțină. Avem ocazia să fim adevărați pionieri în propria familie, fiindcă suntem primii care putem integra dimensiunea transgenerațională în procesul individual de vindecare. Și poate că acesta este drumul vindecării: o întâlnire cu noi înșine, bazată atât pe acceptarea propriului loc, cât și pe nevoia de a ne crea propria poveste, luând ce e mai bun din filiațiile din care provenim. Alegerea ne aparține întru totul.

„Psihogenealogia nu își propune neapărat să curețe arborele genealogic de toate poveștile sale obscure și neterminate, nici să elimine ca prin magie suferințele, lipsurile, nevrozele, compromisurile și nelegiuirile. Ea ne ajută mai degrabă să stabilim la ce anume vrem să renunțăm definitiv și ce vom păstra și transforma, astfel încât să transmitem celor care vor veni după noi principii mai sănătoase. Nu suntem obligați să acceptăm totul și avem dreptul de a alege. (…) Prin necunoașterea trecutului sau prin subestimarea importanței lui, riscăm să îl reproducem la nesfârșit.“

– Juliette Allais