Unele existențe par a fi desprinse dintr-un tablou pictat în culorile nopții. Altele par extrase din ilustrații colorate viu, țipător, scandalos, pătimaș și neîmblânzit. Sunt vieți care străpung parcă monotonia unei ere digitale și rămân ancorate în sufletele noastre. Astfel de existențe duc visătorii, ființe fragile și totuși imposibil de frânt, pe care autoarea le surprinde cu atâta căldură și naturalețe, încât, citindu-le, propriile noastre visuri par să capete o viață a lor, una nemuritoare, independentă de noi și de legile noastre.

Visătorii nu mor niciodată este mai mult decât un volum de eseuri – este un vis lucid, un soi de reverie sperată a fi într-un sfârșit vindecătoare, cu neastâmpăr și abnegație, cu freamăt și emoție. Este o îmbrățișare caldă a sinelui imperfect, care pendulează între lumi și între stări ale sufletului.

„Nu cunosc altă ființă de la care să fi învățat mai multe și care să-mi fi arătat cu mai multă finețe unde greșesc. Aterizarea mea cu picioarele pe pământ, nu în cap, după fiecare pornire de a-mi monta două aripi, crezând că pot să mă uit mai eficient de sus la lume, i se datorează în cele mai multe situații. Înțelepciunea ei a fost cel mai bun antidot pentru toate deraierile mele. Iar treaba asta funcționează doar dacă între participanții la acest trafic există o iubire și o încredere reciproce.” – Mihaela Rădulescu Schwartzenberg