„Încrederea lui o uimi pe Cornelia şi o făcu să spere din nou. Chipul surâzător al lui Lucian, precum şi ceva nou în felul său de a fi îi atraseră atenţia. Ce se întâmplase în acea zi? Pe unde umblase de a ajuns aşa de târziu acasă? De unde îi venea această certitudine? Făcuse vreo înţelegere cu tovarăşii?! Aşa cum îl cunoştea, nu‑i venea să creadă că Lucian ar fi putut să accepte târgul cu comuniştii şi să‑şi vândă conştiinţa. Nici chiar de dragul ei sau al lui Dorli. Să aibe, oare, femeia aceea, Elena Daniello, noua muză, o atât de mare influenţă asupra lui încât să‑i fi redat pofta de viaţă şi de scris?! Şi ea, Cornelia, ce‑ar putea să facă dacă el se îndrăgostise de o altă femeie?! Să‑i interzică s‑o mai vadă? Nu putea! Era ca şi cum i‑ar fi cerut să nu mai scrie, să nu mai respire… Ori de câte ori apăruse o nouă iubire în viaţa lui (Domniţa, Eugenia, Coca), Cornelia retrăise cu şi mai multă intensitate perioada de început a dragostei lor. Se reîndrăgostea cu fiecare femeie care îi stârnea o nouă pasiune soţului ei. Îi recunoştea gesturile de altădată, stările, tresărirea şi tremurul, nevoia de a ieşi din casă, îi îmbrăţişa, pătimaşă, dorinţa. Îi simţea clocotul, freamătul, puterea de a crea. Şi se‑ntorcea singură, dar fericită, în trecut. În prima zi. Într‑o frumoasă zi de octombrie din anul 1916.”

Lucian BLAGA (9 mai 1895 – 6 mai 1961) a fost poet, dramaturg, eseist, prozator, traducător, jurnalist, filosof, precum şi profesor universitar, academician şi diplomat. Ca poet s-a afirmat încă din 1919 cu volumul Poemele luminii. Au urmat Paşii profetului (1921), În marea trecere (1924), Lauda somnului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curţile dorului (1938) şi Nebănuitele trepte (1943). A scris şi zece piese de teatru, cele mai cunoscute dintre operele sale dramatice fiind Meşterul Manole şi Avram Iancu. Opera filosofică este alcătuită din Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică.

A fost diplomat, activând între anii 1926 şi 1939 în politica externă a României în calitate de ataşat şi consilier de presă, subsecretar de stat şi ministru plenipotenţiar. A devenit membru al Academiei Române în 1937. Obţinând postul de profesor la Universitatea din Cluj, a revenit în 1939 în ţară, dedicându-se carierei academice. A colaborat cu mai multe ziare de atitudine (Voinţa, Patria) şi reviste de cultură (Gândirea, Cultura etc.), editând în 1943, la Sibiu, unde se găsea în refugiu cu Universitatea, revista Saeculum. Îndepărtat de regimul comunist din învăţământ (1948) şi din Academia Română, a fost cercetător la Institutul de Istorie-Filosofie din Cluj (1949-1951), apoi bibliotecar-şef şi director adjunct la Filiala Bibliotecii Academiei din Cluj (1951-1959). Ca traducător s-a remarcat, în special, prin traducerea poemului dramatic Faust de Goethe.

Interzis după instaurarea regimului comunist în România, Lucian Blaga a continuat să creeze, lăsând în urma sa o impresionantă operă, editată postum de fiica sa, Dorli Blaga. Este vorba despre aproximativ 250 de poezii, patru volume filosofice, proză literară (Hronicul şi cântecul vârstelor, Luntrea lui Caron), 2.000 de aforisme, o piesă de teatru (Anton Pann), eseuri, antologii de poezie populară, traduceri din lirica engleză şi universală. În total, conform testamentului său editorial, au rămas nepublicate, la moartea sa, 21 de volume de scrieri diverse.

Este înmormântat în satul copilăriei sale, Lancrăm.