Înainte să pice sau să se arunce în gol pe casa scărilor și să moară – „la Auschwitz, patruzeci de ani mai târziu“, după cum avea să declare Elie Wiesel –, Primo Levi a scris o ultimă carte, în care se întoarce la lagărele de concentrare și la moștenirea Holocaustului. Cei aleși și cei damnați este o meditație complexă despre memorie și slăbiciunile ei, despre natura regimurilor autoritare și o încercare de a găsi un posibil răspuns la întrebarea dacă istoria este menită sau nu să se repete.Nimeni nu e capabil de o uitare definitivă, după cum el singur o spune, iar în preajma unei rememorări neobosite a ororilor nazismului, mai ales când le-ai simțit pe pielea ta, lumea riscă să nu-ți mai pară locul unei posibile vieți fericite. Când mori, ai cu totul altceva de făcut decât să te gândești la moarte, dar după ce ai reușit să scapi de ea, moartea îți rămâne veșnic alături. Gândul că trebuie să vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat, să depună mărturie în numele a milioane de oameni care nu mai pot vorbi pentru ei, i-a dictat lui Primo Levi paginile acestei cărți-testament. Nu ca să se răzbune și nu cu ură, ci pentru a nu uita. „Drumul adevărurilor incomode este anevoios.“ Primo Levi „Unul dintre cei mai importanți și mai talentați scriitori ai vremurilor noastre.“ Italo Calvino