Alison McKay se impotrivise rochiei albe de mireasa. In Franta, albul era culoarea doliului. Se temuse ca acest lucru va speria poporul. Si o facea pe Mary Stuart sa arate chiar si mai palida decat de obicei. Dar Mary putea sa fie foarte incapatanata si avea pareri foarte clare, ca orice adolescent de cincisprezece ani, in special despre imbracaminte. Ea isi dorise albul si nu acceptase nici macar sa discute despre alternative.

Si functionase. Matasea parea sa straluceasca, subliniind puritatea virginitatii lui Mary. Pe deasupra purta o mantie de catifea de un gri-albastrui care lucea in lumina soarelui de aprilie precum suprafata apei raului curgea de-a lungul catedralei. Trena, din acelasi material, era foarte grea, dupa cum stia foarte bine si Alison, pentru ca ea era una dintre cele doua fete care o duceau.

Mary purta o coronita de aur incrustata cu diamante, perle, rubine si Alison banuia ca trebuie sa fi fost disperata sa scape de greutatea de pe cap. In jurul gatului, avea un pandantiv enorm, cu pietre pretioase, pe care il numise „Marele Harry" intrucat era un dar de la regele Henric.

Cu parul sau rosu si cu pielea alba, Mary arata ca un inger, iar oamenii o iubeau. Pe masura ce avansa pe platforma inalta, la bratul regelui, murmurul de aprobare se deplasa asemenea unui val lenes in lungul randurilor de spectatori inghesuiti, tinand pasul cu inaintarea miresei.

Alison era o figura minora in aceasta galaxie de personaje regale si nobiliare, dar se simtea fericita vazand reflexiile gloriei celei mai bune prietene. Mary si Alison vorbisera si visasera la nuntile lor de cand isi puteau aminti, dar asta umbrea tot ce-si putusera imagina. Era justificarea existentei lui Mary. Alison se bucura pentru prietena ei si pentru ea insasi.

Ajunsera apoi la platforma acoperita, unde o astepta mirele.

Cand mirele si mireasa se asezara unul langa altul, deveni comic de evident ca ea era cu treizeci de centimetri mai inalta decat el, iar dinspre elementele indisciplinate din multime se auzira rasete si exclamatii batjocoritoare. Apoi, cuplul ingenunche in fata arhiepiscopului de Rouen si tabloul deveni mai putin hilar.

Regele scoase un inel de pe propriul deget si i-l inmana arhiepiscopului, apoi ceremonia incepu.

Mary isi rosti raspunsurile cu o voce puternica si clara, in timp ce Francisc vorbi cu voce scazuta, pentru ca multimea sa nu rada de balbaiala lui.