Ediţia a IV‑a

„Major ca temă este paradoxul tranziţiei: coexistenţa trecutului cu prezentul, a libertăţii cu noile constrângeri, a provincialismului est-european cu occidentalismul fetişizat. Talentul incontestabil de prozatoare al Gabrielei Adameşteanu este datorat capacităţii de a fuziona aspectele particulare din viaţa personajelor cu cele care ţin de cazul general istoric, fără a cădea în tendenţiozitate sau postulate grosolane. Atât în traumele colective (avortul, cutremurul sau 9/11), cât şi în micile drame ale personajelor, ba chiar şi în descrierile de mediu, naratorul face o implicită referire la dimensiunea politică şi socială. Romanul problematizează idealismul societăţii româneşti, entuziasmate de posibilitatea deschiderii către civilizaţia occidentală. Cinismul lui Petru, exaltarea Sultanei, dezamăgirea lui Aurelian, dispariţia Claudiei, ba chiar şi violenţa din familia menajerei Tincuţa conturează o frescă verosimilă a acestui tip de societate.“ (Mihnea Bâlici)