Încă din titlu, noua carte de versuri a lui Ioan Cioba sugerează o stare lirică tensionată de efort dificil al recuceririi unității subiectului risipit într-o multiplicitate de „înfățișări”, toate precare și vulnerabile, cu articulări provizorii în metafora ori simbolul recurent al ghemului, ce asigură unitatea viziunii sale lirice. Un „ghem” calificat drept „ischemic”, cu firele slab irigate de sângele vital, o simbolică insuficiență cardiacă ce traduce starea de epuizare a energiilor subiective, o inerție și oboseală de a fi, cu posibile trimiteri spre Bacovia. Este o poezie prin excelență de atmosferă, în care contururile obiectelor se pierd în ceață și întuneric, sugerată în tușe de acuarelă crepusculară, difuză, de un vag angoasant, „între surâs și grimasă”, cu impulsuri vitale momentane, repede stinse. În labirintul existențial anunțat de la primele pagini, firul ce pare în sfârșit descâlcit e departe de a fi cel mitologic, al Ariadnei – este de fapt un fitil exploziv, ce nu poate promite decât neantizarea, menținând starea de incertitudine și încordare. Aproape fiecare dintre simbolicele „ghemuri” aproximează expresiv închegări firave și nesigure ale „vieții imponderabile”, sub „scutul fragil” care e trupul, într-un univers încețoșat, cu vagi pâlpâiri luminiscente pe un orizont crepuscular-expresionist, în „bezna fricii”, în „urletul mut”, în încercarea dificilă de a ține în mâini „hățurile lichide ale furtunii”. Pentru a sugera aceste stări de spirit, poetul își concentrează atent discursul în jurul nucleului simbolic, uzând de puține alte configurări, alese însă cu grija pentru expresivitate și coerență a micului univers pe care îl aproximează cu o tulburătoare vibrație elegiacă. (ION POP)