Capodoperele nu ne cer neapărat să le iubim, dar ne cer cu siguranță să le citim.

Vă recomandăm seria editurii noastre 100 DE ANI DE CARTE ROMÂNEASCĂ.

Lectură plăcută, dragi cititori! Micolae Manolescu

De la telegrame și clavir la caterincă, fotografie, telefon sau poate cinematograf, o preocupare pentru gadgeturi ale comunicării străbate lumea lui Caragiale... Dezinteresat de cinematograf, la ale cărui prime proiecții va fi asistat, fie la Bucureşti, fie la Berlin, Caragiale are un deosebit simț al vizualului (chiar cinematografic), identificat ocazional de critică. Apariția celei de-a şaptea arte poate oferi o altfel de lectură a lui Caragiale, urmărindu-se atât unele ocurențe ale scriitorului cu „marele ecran", cât și ecranizarea unor opere caragialiene. Dan Gulea

Opera caragialiană oferă un orizont de lectură inepuizabil. Clasicismul ei este util interpretărilor de manual prin identificări facile ale unor tipologii și prin delectabilul satiric. Modernismul ei este recuperabil pentru utilizatorii rafinați, capabili să-l scoată din context pentru a-l plimba în contextele lor. Localismul său îi bucură până la un punct pe iubitorii de specific național, fie el compozit, iar europeismul său cu bătaie lungă îi încântă pe cei care-l prețuiesc pe autorul care a ales calea exilului, sătul poate de autohtonism. Mai toți știu câteva citate pe de rost, evident cele care reflectă inepția: Caragiale al nostru e vechi, domnule! Angelo Mitchievici

Ion Luca Caragiale (1852–1912) a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, profesor, comentator politic, ziarist, dar și sufleur, revizor școlar, corector, registrator, copist sau patron de berărie. Este considerat cel mai mare dramaturg român al tuturor timpurilor și unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române.

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru, nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii și poezii. Caragiale este considerat atât întemeietorul teatrului comic din România, cât și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Majoritatea scrierilor sale exemplifică elocvent realismul critic românesc.

Volume publicate în timpul vieții: Schițe (Traduceri și originale) (1897), Momente (1901), 1907, din primăvară până-n toamnă. Cîteva note (1907), Novele, povestiri (1908), Teatru. Opere complete (1908), Momente, schițe, amintiri (1908), Schițe noue (1910). Deopotrivă adulat și contestat, lui Caragiale i s-au decernat numeroase premii pentru piesele sale ingenioase, fiind ales, post-mortem, membru al Academiei Române.

S-a stins din viață în 1912 la Berlin, oraș în care se exilase voluntar în 1905.