Oratio in solitudinis ora I „Oh soledad, mi señora absoluta, protectora obligada de mis días y de mis noches y mi sueño, soledad del deseo y el estío, soledad del amor y el desamor y el odio, soledad desolada de la memoria y del cansancio y del desvío y el camino, soledad de la vida y de la muerte, del movimiento, la concordia y el desapego, del asimiento y del desasimiento, oh soledad, por ti escribo este canto, oh soledad, para ti escribo estas palabras mías y ajenas, humildes y felices.” * „Oh, singurătate, doamna mea absolută, protectoare silnică a zilelor și nopților mele și a visului meu, singurătate a dorinței și a verii, singurătate a iubirii și a neiubirii și a urii, singurătate pustiită a memoriei și a istovirii, a drumului ocolit și a drumului drept, singurătate a vieții și a morții, a transformării, armoniei și detașării, a unirii și a despărțirii, oh, singurătate, pentru tine scriu acest cântec, oh, singurătate, pentru tine scriu aceste cuvinte, ale mele și ale altora, umile și fericite.” En las condiciones “pandemonizadas” que hemos llegado a vivir, dos décadas después de entrar en el tercer milenio de la época christiana, la poesía de Enrique Nogueras tiene bastantes notas consoladoras, mereciendo ser leída y percibida como un bienvenido remedio contra lo malo del mundo. * În condițiile „pandemonizate” în care am ajuns să trăim, la doar două decenii după trecerea în mileniul III al erei creștine, poezia propusă de Enrique Nogueras are suficiente note consolatoare, spre a merita să fie lecturată și percepută ca un binevenit remediu contra răului din lume.