Artistul

Joseph își dorește un singur lucru: să fie primit în lumea lui Tartuffe.

Ettie își dorește exact opusul: să scape din ea.

Anul 1920. Pictorul Edouard Tartuffe trăiește retras la o fermă izolată. Aici, timpul a încremenit în loc, iar aerul se mișcă doar atunci când el ridică pensula. Ettie, nepoata sa, are grijă ca totul să fie în ordine: curăță, pregătește atelierul, spală pensulele și creează în jurul unchiului ei spațiul perfect în care arta poate să respire.

În această liniște apăsătoare pășește Joseph, un jurnalist fascinat de povestea geniului Tartuffe. Curând, descoperă că, sub atitudinea calmă a tinerei Ettie, mocnește un secret periculos.

În fiecare noapte, ea copiază tablourile lui Tartuffe. Le reproduce până la ultima tușă, iar copia şi originalul devin imposibil de deosebit. Însă când focul izbucnește în atelier și distruge aproape totul, nimic nu mai poate rămâne ascuns.

Ani mai târziu, în 1957, o femeie privește Ospățul, tabloul celebru despre care se spune că ar fi singurul care a supravieţuit incendiului. În fața lui, rămâne o întrebare: cine este, cu adevărat, artistul?

Recenzii

„O poveste ca o pictură care prinde formă sub ochii tăi. Lucy Steeds construiește un univers dens, senzorial, în care lumina verii, mirosul de terebentină și tăcerile dintre personaje devin la fel de importante ca acțiunea.” - Melly

„Mi-a plăcut tare mult povestea de iubire delicată, construită din priviri, gesturi mici și momente în care două personaje încep să se vadă cu adevărat. Relația dintre Joseph și Ettie este ca o formă de trezire: el începe să înțeleagă lumea din jurul lui, iar ea începe să înțeleagă că viața ei ar putea fi mai mult decât umbra atelierului în care a crescut.” - Florence

„Ettie nu este o eroină clasică și nici o rebelă zgomotoasă. Revolta ei este lentă, tăcută, dar cu atât mai puternică. Romanul devine astfel o reflecție dureroasă și elegantă despre modul în care istoria a ales, de prea multe ori, să admire capodoperele fără să se întrebe cine a plătit prețul pentru ele.” - Sophia

Portocale amare

Între anii 1920 și 1960, Nardina, Sabedda și Carlotta luptă și iubesc pe fundalul unei lumi în schimbare, care trece prin fascism și război și ajunge, în cele din urmă, să spere în reconstrucție. Viața îi rezervă fiecăreia încercări cumplite, precum și puterea unei iubiri mai presus de judecata bărbaților. 

Inspirându-se dintr-o poveste adevărată, Milena Palminteri debutează cu un roman matur și copleșitor, scris într-o limbă plină de nuanțe și populat de personaje memorabile, ce își îmbrățișează destinul cu o dureroasă demnitate.

Recenzii:

„Un roman superb, scris divin pentru a fi un debut narativ, cu un final care m-a emoționat.” – Ilaria Panaiia

„Ultimele 30 de pagini au fost pentru mine o lacrimă după alta. Această carte mi-a trezit dorința de a mă întoarce în Sicilia... În Sicilia acelor vremuri... ❤️” – Rosaria Giove

„Portocalele amare” intră cu dreptul printre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit vreodată. Frumoasă, frumoasă, frumoasă!” – Carmen Marciante

„Fundalul unei Sicilii amare a dat un parfum incredibil acestor pagini. Atmosfera din perioada fascistă și apoi din perioada postbelică i-a dat un gust aparte, aproape nostalgic.” – Valeria

„Este povestea unor femei care își înfruntă destinul cu puterea pe care doar femeile o au. Frumoasa Sicilie, cu gusturile și culorile sale, cu senzațiile și sentimentele intense. Am admirat marele talent expresiv al autoarei și sper să citesc curând o nouă lucrare de-a ei.” – Daniela Boni

„Nu este niciun cuvânt pus aiurea în această istorie, niciun fragment care să nu ajungă exact acolo unde trebuie. Totul își găsește rânduiala, fiecare situație își va avea rezolvarea. Doar acel gol din inima Carlottei pare să nu aibă liniște.” – La Libridinosa

„Acest roman este o broderie, inspirată din scrisul Milenei Palminteri, un stil care amintește de clasici, primitor, învăluitor și captivant pentru cititor până la punctul în care acesta nu mai poate respira, dornic să afle cum se vor împleti firele! Este o broderie ale cărei culori amintesc de albastrul acelei mări limpezi și imaculate, dar și de ariditatea unui ținut aspru, uneori ostil, ai cărui locuitori au învățat să-și păzească spatele de dușmani, dar mai ales de prieteni.” – Carla

„Mă întreb dacă și cărțile pot emana un miros? Și nu mă refer la mirosul de hârtie – e aproape evident! Vorbesc despre parfumurile conținute într-o poveste. Pentru că, dacă ar fi așa, acest roman ar mirosi a soare, sare și citrice, a iubire, dispreț și mare, a singurătate, a intrigi și a acea Sicilie care a fost și poate că încă este și astăzi.” - Chiara