Traducere de Mihai Moroiu

Într-o dimineaţă din primăvara anului 1953, Aldous Huxley ia patru zecimi de gram de mescalină şi aşteaptă răbdător să vadă ce se întîmplă. După un timp, constată că totul, de la florile din vază pînă la cutele pantalonilor, e complet schimbat: culorile sînt mai intense şi mai luminoase, iar timpul şi spaţiul par să nu aibă nici o importanţă. Huxley notează cu lux de amănunte senzaţiile trăite în Porţile percepţiei, conchizînd că halucinogenele stimulează creativitatea şi brodînd pe marginea efectelor pe care asemenea experienţe le-ar putea avea asupra artei şi religiei. În continuarea acestui eseu devenit clasic, Raiul şi iadul arată că halucinogenele pot fi folosite şi pentru a ajunge la o percepţie spirituală şi la revelaţia personală. Raiul şi iadul se referă aici, metaforic, la ceea ce Huxley consideră a fi două stări contrarii care se pot manifesta la „antipozii minţii” atunci cînd se deschid „porţile percepţiei” – nu doar în cadrul experienţelor mistice, ci şi în viaţa de zi cu zi.