Scrierea cerului este, in calendarul poetului, cartea care marcheaza peste cinci decenii de cand i s-a ridicat ceata de pe ochi, de pe suflet, de pe minte, de cand a inceput sa vada lumea prin lentila poemului. De cand Gheorghe Parja a vazut Poezia. Si a fost vazut de Poezie. La prima lectura, recunosc, eu insumi am mers binisor pe langa carte. Asta pentru ca nu am citit bine titlul. Prin Scrierea cerului am inteles Descrierea cerului, adica un desen, fie el si metaforic, dupa bolta cereasca. Nu-i de mirare ca nimic nu potrivea cu nimic. Abia la a doua lectura mi-am dat seama ca aici nu avem de-a face cu Scrierea ca un act secund, cu trecerea in cuvant a unei imagini date. Caci, pentru Gheorghe Parja, Scrierea e un act intemeietor, un act de geneza. „Deschide usa sa se faca cer”, scrie poetul. Nu deschide usa sa se vada cerul. Scrierea cerului nu descrie, ci traseaza conturul unui univers interior, al unei tari subiective. Lumea pe care Gheorghe Parja o desemneaza – ca sa folosesc un cuvant drag lui Mihai Olos – e una halucinanta, o lume aflata la marginea somnului si a uitarii, o tara „ca un paradis atipit”. In tinutul poeziei lui Gheorghe Parja nu exista frica, nu exista spaima neagra, caci totul e negru. „Provincia-i trecuta de tarziu”, cum scria poetul intr-o poezie din tinerete. Asa si noua provincie, cea de acum, e dincolo de frica. Tara pe care o intemeiaza poetul aici e una doar „induiosata de spaima”. Taramul de aici si cel de dincolo sunt amestecate, trecerile dintr-unul in altul se fac cu larghete si firesc. Peste tot bantuie ingeri negri, ingeri incovoiati, ingeri care „privesc la microscop”. Raiul si iadul par a fi un singur tinut, negru si inghetat. Parintii insisi sunt „pasari de frig”, Raiul e „negru si racoros” si doar mana calda a mamei il incalzeste. Chiar si lumina e neagra si rece: „E frig si in lumina acum”, scrie poetul. Cutremurator este poemul in care mama se intoarce si-si gaseste casa pustie si inchisa. Lumea vizibila e strabatuta de „nori de fluturi”, iar pe sub geamuri trec „pesti uriasi ”, „barbati cu dealuri in palme”, „voci fara trup”, trenuri ca niste „laboratoare de himere”, iar „soarele e mic ca un scancet de copil”.